OBRICÍ, obricesc, vb. IV. Tranz. (Olt.) A opri, a împiedica pe cineva să facă ceva.

OBRICÍ, obricesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împiedica pe cineva să facă ceva; a opri.

obricésc (mă), V. obrocesc 2.

2) obrocésc și -ăcésc v. tr. (vsl. obrončiti, a logodi, obrešti, -ĭekon, a promite; bg. obričam, promit; rus. obréčĭ, a consacra, a promite. V. prorocesc). L. V. Logodesc. Azĭ. Olt. (obricesc). Opresc, rețin de la carne, vin orĭ tutun (CL. 1922, 367; Boc.: NPl. Ceaur, 70; rev. I. Crg. 8, 343). V. refl. Promit (mă decid) să mă abțin: m’am obricit să nu maĭ fumez.

obricí vb. IV v. obrăci.