obrejă definitie

2 intrări

7 definiții pentru obrejă

obréjă, obréje, s.f. (pop.) loc pe malul unui râu; teren șes.
obreajă f. loc așezat pe un deal. [Origină necunoscută].
obréjă (est) și -je (vest) f., pl. ĭ (sîrb. obrežje, mal, cheŭ, d. breg, dîmb, deal, vsl. brĭegŭ, d. vgerm. berg, munte; pol. pobrzeže, plajă). Est. Rar. Costișă pe malu unuĭ rîŭ. Trans. Loc pe mal rămas după retragerea apeĭ. Loc șes, podiș. V. renie.[1]
obréjă, obreje, s.f. – Pantă, deal. ♦ (top.) La Obreja, deal în Bârsana, Nănești, Ieud, Rozavlea, Săcel (Vișovan, 2005); Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului; Obreja, deal în Ieud (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Obreja, Obrejan, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. (srb.) obrežje „mal, chei” (Scriban, DER, MDA) < breg „deal”, vsl. brǐegǔ < vgerm. berg „munte” (Scriban).
obréjă, -e, s.f. – Pantă, deal. Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului. Obreja, deal în Ieud (Papahagi 1925). – Din sl. obrežje (DER).
OBREJA 1. Com. în jud. Caraș-Severin, pe râul Bistra, în zona de confl. cu râul Timiș, la poalele de NV ale Muntelui Mic; 3.293 loc. (2003). Stație (în satul O.) și haltă de c. f. (în satul Iaz). Pomicultură. În satul O., menționat documentar în 1547, se află biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1780, cu picturi murale interioare din 1834). În arealul satului Iaz au fost descoperite urmele unei așezări neolitice aparținând Culturii Starčevo-Criș (5000-3500 î. Hr.). precum și ale uneia din perioada de tranziție de la Neolitic la Epoca Bronzului (2500-1800 î. Hr.). 2. Sat în com. Mihalț (jud. Alba), pe terit. căruia a fost descoperită, pe lângă două așezări datând din Neolitic și Epoca Bronzului, o importantă așezare, cu cimitir aparținând populației daco-romane (sec. 2-4).
Obrej/a, -an, -ă, -ea v. Obrejie I 4, 8.

obrejă dex

Intrare: obrejă
obrejă
Intrare: Obrejă
Obrejă