obráz m., pl. jĭ (vsl. obrazŭ, formă, figură, asemănare, față, persoană, obražati, obraziti, a forma; bg. sîrb. obraz, obraz, rușine: rus. óbraz, formă; ung. ábráz, ábrázat, față. V. probozesc). Partea cea maĭ rătundă a fețeĭ (de la ochĭ pînă la falca de jos și urechĭ): obrazu drept și cel stîng. S. n., pl. urĭ și e. Față (ca loc care simte rușinea): n’are obraz să vie, cu ce obraz să vie? Față, persoană, personagiŭ (Vechĭ): un obraz bisericesc (un cleric). Fig. Rang, considerațiune: a-l trata pe fie-care după obrazu luĭ. A fi în doŭă obraze (Vechĭ), a fi cu doŭă fețe, a fi ipocrit. A avea obraz orĭ nu, a avea simțu rușiniĭ orĭ nu. A fi gros de obraz, a nu simți rușine, a fi obraznic. A fi supțire de obraz, a simți ușor rușinea, a fi rușinos. A spune cuĭva ceva în obraz, a-ĭ spune pe față ceva neplăcut, a-l ocărî. Să-țĭ fie rușine obrazuluĭ, rușinează-te de ce-aĭ făcut, e rușinos ce-aĭ făcut! Să-țĭ fie’n obraz (Pop.)! să-țĭ fie’n nas (ca s’o miroșĭ, s’o apreciezĭ, vorbind de o faptă urîtă). Prov. Obrazu supțire cu cheltuĭală se ține, persoanele de considerațiune trebuĭe să cheltuĭască maĭ mult saŭ dacă vreĭ să trecĭ drept boĭer, trebuĭe să aĭ banĭ.