obraț definitie

12 definiții pentru obraț

OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”.
OBRÁȚ, obrațe și obrațuri, s. n. (Mold.) 1. Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. La o sută de obrațe, curge Șiretul. SADPVEANU, O. I 284. La vro cîteva obrațuri, gîrnețul s-a înfierbîntat. CREANGĂ, P. 126. Începînd a cosi, coasa merse cîteva obrațe și odată sări din toporîște. ȘEZ. I 85. 2. Suprafață de teren, lată de aproximativ o prăjină și lungă de patru. Lanurile mari... se răcluiesc la un obraț, la două obrațe ori la mai multe obrațe și pe urmă se dau la secerători bucăți care se despart intre ele prin cărări. PAMFILE, A. R. 120.
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obráț s. n. (sil. -braț), pl. obráțe
OBRÁȚ s. (înv.) trăsură. (~ul era o unitate de măsură agrară egală cu 6 prăjini.)
obráț (obráțe), s. n. – (Mold.) Teren care are o prăjină lățime și patru lungime. Sl. obratu „hotar”, din obratiti „a (se) vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a ara al unei perechi de boi, ca în sp. arada. – Der. obrație, s. f. (îngrăditură, loc îngrădit); obrăți, vb. (a parcela un teren); obrățește, adv. (în parcele de un obraț fiecare).
OBRÁȚ ~e n. (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu 26,76 m). [Sil. o-braț] /<sl. obratu
obráț, obráțe, s.n. (înv. și reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m.
obraț n. bucată secerată lungă de opt prăjini, livede cu pomi roditori: la vr’o câteva obrățuri CR. [Singular refăcut după pl. obrațe = slav. OBRATŬ, ocol].
obráț n., pl. e și urĭ (vsl. obratŭ, limită d. obratiti din *ob-vratiti, a’nvîrti; bg. uvrat, 919 m.p., infl. de braț, brațe. V. vîrtej). O măsură agrară în care se’mparte un teren de cosit (în est 4 prăjinĭ fălceștĭ pătrate așezate una după alta). Pl. Marginile neplantate ale unei viĭ (numite în sud și obráție: via cu obrația eĭ). – Un ex. în Univ. 29 Maĭ 1939, 2, 5; cîĭniĭ (vagabonzĭ) vor veni de regulă pe obrațe, vor fi văzuțĭ și’mpușcațĭ (de vînător). Decĭ: „hat, cărare”. V. falce, postată.
*OBRAȚ s. (reg.) trăsură. (~ul are 6 prăjini.)

obraț dex

Intrare: obraț
obraț substantiv neutru
  • silabisire: -braț