OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui.

OBRĂZUÍ, obrăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa; a schița. – Obraz + suf. -ui.

OBRĂZUÍ, obrăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A reprezenta, a înfățișa, a reda; a schița. Obrăzui în pulbere o căruță Cu toiagu învrîstat ce avea în mînă. BUDAI-DELEANU, Ț. 208.

obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă

obrăzuí vb. (sil. -bră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obrăzuiáscă

obrăzuĭésc, V. obrezuĭesc.

obrezuĭésc v. tr. (vsl. obrĭezovati. V. retez 2). L. V. Circumcid. – Și obrăz- (după răzuĭesc saŭ obraz).