obrăznicie definitie

11 definiții pentru obrăznicie

OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare, vorbă obraznică; necuviință, insolență, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie.
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, purtare obraznică; necuviință, insolență, impertinență; p. ext. (la copii) neastîmpăr. Numai obrăznicie putea să se cheme îndrăzneala unui ocnaș, care cere să fie tocmit strajă de noapte. POPA, V. 24. Scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale. CREANGĂ, A. 46. Ce obrăznicie e asta, să intri aici? NEGRUZZI, S. I 227.
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăznicíe s. f. (sil. -brăz-), art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
OBRĂZNICÍE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țâfnă. (E de o ~ revoltătoare.)
Obrăznicie ≠ bună-cuviință
OBRĂZNICÍE ~i f. 1) Caracter obraznic; impertinență. 2) Vorbă sau faptă necuviincioasă; impertinență; insolență; neobrăzare. [Sil. -brăz-] /obraznic + suf. ~ie
obrăznicie f. 1. caracterul celui obraznic; 2. vorbă sau faptă obraznică.
obrăznicíe f. (d.obraznic). Defectu de a fi obraznic, impertinență. Zburdălnicie: copiiĭ aŭ făcut o mulțime de obrăzniciĭ.
OBRĂZNICIE s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de o ~ revoltătoare.)

obrăznicie dex

Intrare: obrăznicie
obrăznicie substantiv feminin
  • silabisire: -brăz-