OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior.

OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjel. – Obraz + suf. -ior.

OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni și se grăbește La copil și-i răcorește Obrăjorul. COȘBUC, P. I 222. Toată lumea să mira de obrăjorii lui cei frumoși. RETEGANUL, P. II 8. Vinu-i roșu dulcișor, Ca și dalbu-ți obrăjor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 373.

obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri

obrăjór s. m. (sil. -bră-), pl. obrăjóri

OBRĂJÓR s. fețișoară, (fam.) mutrișoară.

obrăjél m., pl. eĭ, și obrăjór m. Fam. Obraz mic.

OBRĂJOR s. fețișoară, (fam.) mutrișoară.