obosit definitie

2 intrări

23 definiții pentru obosit

OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi.
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde puterile fizice sau intelectuale în urma unei sforțări îndelungate, a simți oboseală; a osteni. Copilul obosise, gîfîia, se împiedica de pietroaiele mari. DUMITRIU, N. 152. Cînd îi obosesc ochii, s-apucă de altceva, STANCU, D. 90. De cînd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poștă. ALECSANDRI, T. I 137. ◊ Tranz. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Dar toți caii-și obosea Și potrivă nu-și găsea. ALECSANDRI, P. P. 27. Ulițele orașelor europenești, trase cu sfoara, au multă monotonie și obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Refl. Și să luară de să luptară pînă ce se obosiră, dar nici unul pe altul nu s-au putut învinge. RETEGANUL, P. I 73.
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală, sleit de puteri, ostenit, istovit. Sta întunecat și obosit, cu privirile ațintite în gol. DUMITRIU, N. 76. Obosit, omul șade pe o bancă, să răsufle. CRAGIALE, O. II 199. Ipate... obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă. CREANGĂ, P. 158. ◊ (Adverbial) Vorbea puțin și obosit. VORNIC, P. 20. ◊ Fig. în lumina din ce în ce mai albă a zilei, veneau parcă mai obosite deosebitele zgomote ale tîrgușorului. SADOVEANU, O. VII 28. Din mii de sunete ușoare... se naște ca o slabă suspinare ieșită din sînul obosit al naturii. ODOBESCU, S. III 17.
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 sg. și pl. oboseáscă
OBOSÍ vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.
OBOSÍT adj. ostenit, trudit. (Om ~.)
Obosit ≠ odihnit, neobosit
obosí (obosésc, obosít), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).
A OBOSÍ ~ésc 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi
A SE OBOSÍ mă ~ésc intranz. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi
obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat].
obosit a. 1. ostenit peste măsură; 2. fig. foarte desgustat: obosit de vieață.
obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc.
obosít, -ă adj. Ostenit. Fig. Obosit de vĭață, de petrecerĭ, dezgustat de vĭață, de petrecerĭ.
OBOSI vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta efort.) 2. a se munci, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 3. a se deranja, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ pînă aici.)
OBOSIT adj. ostenit. (Om ~.)
RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.
a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută
obosit, -ă, obosiți, -te adj. 1. (adol.) de calitate inferioară. 2. (fig.) slab. 3. beat. 4. (d. obiecte) uzat.

obosit dex

Intrare: obosit
obosit adjectiv
Intrare: obosi
obosi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a