oboseală definitie

12 definiții pentru oboseală

OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală.
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală.
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Slăbire a puterilor, cauzată de un efort fizic sau intelectual, stare a celui obosit; osteneală, istovire. Uită de oboseli și de necazuri, ca și cum ar fi ieșit întinerit dintr-o baie. VORNIC, P. 191. Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt. EMINESCU, O. I 136. ♦ (Tehn.) Scădere a rezistenței mecanice a materialului unei piese folosită des.
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
OBOSEÁLĂ s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)
Oboseală ≠ odihnă
OBOSEÁLĂ ~éli f. 1) Stare a celui obosit; osteneală. 2) tehn. (despre materiale, piese, instalații) Pierdere a rezistenței ca rezultat al folosirii îndelungate. ~eala metalului. [G.-D. oboselii] /a obosi + suf. ~eală
oboseală f. osteneală covârșitoare.
oboseálă f., pl. elĭ. Osteneală.
OBOSEA s. osteneală, trudă, (rar) obosire. (Lucru făcut cu multă ~; simte ~ unei zile grele.)
OBOSEALĂ. Subst. Oboseală, obosire (rar), osteneală (înv. și pop.), istoveală, istovire, trudă (pop.), trudnicie, moleșeală, moleșire, sleire (fig.), epuizare, uzură (fig.), extenuare, sfîrșeală, vlăguire, surmenare, surmenaj; astenie. Adj. Obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, trudit (pop.), sleit (fig.), secătuit, stors (fig.), slăbit, epuizat, uzat (fig.), extenuat, sfîrșit, prăpădit, vlăguit, moleșit, surmenat; astenic. Obositor, ostenitor (înv. și pop.), ostenicios (înv. și reg.), istovitor, trudnic (pop.), epuizant, extenuant, vlăguitor, moleșitor. Vb. A (se) obosi, a osteni (înv. și pop.), a se istovi, a se epuiza, a se uza (fig.), a se extenua, a se vlăgui, a se surmena; a se asteniza. A obosi (pe cineva), a osteni (înv. și pop.), a istovi, a slei (fig.), a secătui, a stoarce pe cineva de puteri (de vlagă), a epuiza, a extenua, a vlăgui, a surmena; a asteniza. A fi obosit, a fi istovit, a fi rupt (frînt, mort) de osteneală, a-i trece (cuiva) os prin os, a-i trece ciolan prin ciolan, a simți oboseală, a se simți sleit (de puteri), a fi stors de puteri, a fi numai apă (o apă), a i se muia (cuiva) ciolanele, a pica (a cădea) de pe (din) picioare, a nu se (mai) putea ține pe picioare, a nu-l mai ține picioarele (de oboseală), a i se rupe picioarele (de oboseală), a fi zdrobit de oboseală, a cădea (a da) în (pe) brînci. V. efort, muncă.

oboseală dex

Intrare: oboseală
oboseală substantiv feminin