OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.

oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất

oborî́ vb., ind. prez. 1 sg. obór, 3 sg. și pl. oboáră

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

oborất, oborấtă, oborấți, oborấte, adj. (înv. și pop.) 1. doborât, răpus. 2. scos din post (prin uneltiri).

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].

oborît a. doborît: oborît sub apăsarea soartei NEGR. [V. oborî].

2) obór, a -î́ v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.

oborî vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

oborât, -ă, oborâți, -te, adj. – (reg.) Doborît, culcat la pământ. – Din oborî.

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.