Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru oboi

OB├ôI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat ├«n form─â de tub, cu ancie dubl─â, construit din lemn special, cu g─âuri ╚Öi cu clape, folosit mai ales ├«n orchestr─â. ÔÇô Din it. oboe, germ. Oboe.
OB├ôI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat ├«n form─â de tub, cu ancie dubl─â, construit din lemn special, cu g─âuri ╚Öi cu clape, folosit mai ales ├«n orchestr─â. ÔÇô Din it. oboe, germ. Oboe.
OB├ôI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat, ├«n form─â de tub cu ancie dubl─â, construit din lemn (de abanos sau de cedru), cu g─âuri ╚Öi clape, folosit mai ales ├«n orchestr─â; are o sonoritate potrivit─â pentru a crea o atmosfer─â pastoral─â melancolic─â. Al─âturea ursuz platanul m├«ncat ╚Öi g─âurit de ploi Prin scorburile lui respir─â cu note grave de oboi. ANGHEL-IOSIF, C. M. N 37. O instrumenta╚Ťie bizar─â din concertul c─âreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul. HOGA╚ś, M. N. 86.
obói s. n., pl. oboáie
obói s. n., pl. oboáie
OBÓI s. (MUZ.) (înv.) piscoi. (Cântă la ~.)
OBÓI s.n. Instrument muzical de suflat, din lemn, în formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri și cu clape. [Cf. it. oboe, germ. Oboe, fr. hautbois].
OBÓI s. n. instrument muzical de suflat, din lemn, în formă de tub, cu ancie dublă, cu găuri și clape. (< it. oboe, germ. Oboe)
ob├│i (-iuri), s. n. ÔÇô Instrument muzical de suflat. ÔÇô Var. pl. oboaie. Fr. haut-bois, prin intermediul germ. Hoboe. ÔÇô Der. oboist, s. m. (c├«nt─âre╚Ť la oboi).
OBÓI oboáie n. Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub conic de lemn, cu ancie dublă, cu orificii laterale și cu clape. /<it. oboe, germ. Oboe
hoboe f. instrument muzical de vânt (= fr. hautbois).
*ob├│─ş n., pl. oa─şe (fr. hautbois, d. haut, ├«nalt, ╚Öi bois, lemn; it. obo├Ę; germ. hoboe, rus. gob├│─ş, gob├│─şa). Clarinet care scoate ni╚Öte sunete ma─ş groase ╚Öi de o mare dulcea╚Ť─â. V. fagot.
OBOI s. (MUZ.) (înv.) piscoi. (Cîntă la ~.)
oboi (it. oboe [├«nv. obo├Ę]; fr. hautbois; germ. Oboe), instrument de suflat din lemn, alc─âtuit dintr-un tub sau con de lemn, cu ancie* dubl─â. Tubul poate fi divizat ├«n trei p─âr╚Ťi, dou─â din din ele reprezent├ónd corpul instr. iar a treia constituind pavilionul*. Pavilionul contribuie la ob╚Ťinerea sonorit─â╚Ťilor grave. Corpul o. prezint─â orificii care pot fi ├«nchise sau deschise cu ajutorul unui sistem mecanic de p├órghii ╚Öi clape (2). Acest mecanism realizeaz─â varia╚Ťia ├«n─âl╚Ťimii* sunetelor. O. are o ├«ntindere de dou─â octave* ╚Öi jum─âtate, de la si bemol-sol3. Din familia o. mai fac parte oboe da caccia*, oboe dÔÇÖamore, cornul englez*, ob. bariton. O. are un timbru nazal, dar poate c├ónta foarte dulce, cu nuan╚Ťe melancolice, fiind folosit ca instr. solo sau ├«n orch. tocmai spre a sublinia asemenea momente melodice. ├Än partitura* de orch., partida* o. se scrie pentru 2-3 o., pe 1-2 portative*, sub partida de flaut*. O. 2 (sau 3) poate schimba cu cornul englez la indica╚Ťia muta* in corno inglese*. O. actual are str─âmo╚Öi foarte ├«ndep─ârta╚Ťi. ├Änc─â din antic. grecii ├«l clasificau ├«n categoria aulos*-ului, iar romanii ├«l denumeau tibia*. O. a evoluat lent, f─âr─â schimb─âri bru╚Öte, forma sa r─âm├ón├ónd aproape neschimbat─â. Primul o. mai apropiat de forma actual─â a fost probabil inventat prin sec. 17 de Jean Hotteterre ╚Öi Michel Philidor, la curtea Fran╚Ťei. Experimentele ulterioare (├«ntreprinse ╚Öi ├«n Anglia, Italia ╚Öi Germania) au vizat ├«n primul r├ónd ob╚Ťinerea unei sonorit─â╚Ťi curate pe toat─â ├«ntinderea gamei* cromatice*. Ast─âzi s-a ajuns la folosirea a dou─â tipuri de o., care difer─â ├«ntre ele prin dispozi╚Ťia g─âurilor ╚Öi a clapelor, precum ╚Öi prin dimensiunea tubului. Un tip este construit dup─â sistemul it., iar cel─âlalt dup─â sistemul fr. Lor├ęe. De mare importan╚Ť─â pentru calitatea sunetelor o. este ancia ╚Öi, ├«n acest sens, instrumentistul este propriul s─âu constructor, av├ónd misiunea de a-╚Öi confec╚Ťiona singur anciile ╚Öi de a le adapta pentru propriile sale buze. Datorit─â perfec╚Ťion─ârii tehnice a construc╚Ťiei ╚Öi a virtuozit─â╚Ťii la care au ajuns oboi╚Ötii, o. are o func╚Ťie din ce ├«n ce mai important─â ├«n orch., ├«ncredin╚Ť├óndu-i-se pasaje dificile ╚Öi de mare expresivitate, ├«n lucr─âri simf. de Ravel, Stravinski ╚Ö.a. ├Än muzica simf. rom├óneasc─â contemporan─â o. apare ca instr. solist ├«n concerte de Theodor Grigoriu (Concert pentru dubl─â orch. de camer─â ╚Öi o.), Mircea Basarab, Adrian Ra╚Ťiu (Concert pentru o. fag. ╚Öi orch. de coarde). Abrev. ├«n partituri: ob.
OB├ôI (< it., germ.; {s} fr. hautbois ÔÇ×copac ├«naltÔÇŁ) s. n. Instrument muzical de suflat, din lemn, de forma unui tub cu ancie dubl─â, cu g─âuri ╚Öi cu clape. Provenit din str─âvechile fluiere, utilizat ├«n antichitate ├«n Orient ╚Öi ├«n Europa. Introdus ├«n orchestr─â ├«n Fran╚Ťa (1670), a evoluat c─âtre forma actual─â ├«n sec. 19. Folosit ca instrument solist sau ├«n forma╚Ťiile de muzic─â de camer─â, ├«n orchestre simfonice, de oper─â etc., are un sunet p─âtrunz─âtor, clar ╚Öi un colorit pastoral.

Oboi dex online | sinonim

Oboi definitie

Intrare: oboi
oboi substantiv neutru