oboe definitie

2 definiții pentru oboe

oboe [înv. oboè] da caccia (cuv. it. „oboi de vânătoare”; fr. hautbois de chasse; germ. Jagdoboe), instrument de suflat cu ancie* dublă, de forma secerei, mai târziu de forma unui unghi obtuz, utilizat în sec. 17-18. Tubul (cu interiorul de formă conică) a avut ca terminație un pavilion* deschis, luând mai târziu aspectul unei pere. Extinderea scrisă a instr., între si-fa3, notată în cheia de alto (4), mai rar în cheia fa*, sună cu o cvintă* perfectă mai jos. A fost utilizat de maeștrii barocului* (ex. J.S. Bach, Patimile după Matei și Oratoriul de Crăciun etc.). În sec. 19 a fost înlocuit cu cornul englez*.
oboe [înv. oboè] d’amore (cuv. it.; fr. hautbois d’amore; germ. Liebesoboe), instrument aerofon cu ancie* dublă din sec. 17-18, cu un tub de formă conică și pavilionul* de forma perei. Extinderea scrisă între si-fa3 (notată în cheia* sol) suna ca o terță mică mai jos. Sunetul plăcut, puțin nazal, este des utilizat de maeștrii barocului (ex. J.S. Bach, Patimile după Matei, Oratoriul de Crăciun, Magnificat), mai rar în muzica contemporană (R. Strauss, Simfonia domestică, Ravel, Bolero).

oboe dex