OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation.

OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. (Rar) Obnubilare. – Din fr. obnubilation.

OBNUBILÁȚIE s. f. (Rar) Umbrire, întunecare, slăbire a memoriei, vederii etc. De cîtva timp, bolnavul se află într-o stare de obnubilație psihică aproape completă. PARHON, O. A. I 267.

obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)

obnubiláție s. f. (sil. -ți-e), art. obnubiláția (sil. -ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (sil. -ți-i-)

OBNUBILÁȚIE s. (MED.) obnubilare.

OBNUBILÁȚIE s.f. (Med.) Obnubilare. ♦ Întunecare, slăbire a vederii; (p. ext.) slăbire a memoriei, diminuare a inteligenței. [Gen. -iei, var. obnubilațiune s.f. / cf. fr. obnubilation, lat. obnubilare – a acoperi cu un nor].

OBNUBILÁȚIE s. f. obnubilare; întunecare, slăbire a vederii; (p. ext.) pierdere treptată a memoriei, diminuare a inteligenței. (< fr. obnubilation, lat. obnubilatio)

OBNUBILAȚIE s. (MED.) obnubilare.