OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon.

OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.

OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon.

OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.

OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. (Fig.) Oblonitu-mi-a fereastra Gerul, cu-a lui flori de gheață. VLAHUȚĂ, O. A. 86.

OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. închis cu obloane. Casele erau cu ușile închise, cu ferestrele oblonite. CAMILAR, N. I 71. Dincolo de ferestrele oblonite, în sălile dinlăuntru, lumea nu dormea. SADOVEANU, Z. C. 319.

obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă

obloní vb. (sil. -blo-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 sg. și pl. obloneáscă

A OBLONÍ ~ésc tranz. rar (uși, ferestre etc.) A prevedea cu oblon. [Sil. -blo-] /Din oblon

oblonì v. a închide o fereastră cu oblonul.

oblonésc v. tr. (d. oblon). Pun obloane: a obloni o fereastră, o ușă.