obligatoriu definitie

18 definiții pentru obligatoriu

OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -óare adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
OBLIGATÓRIU, -ÓRIE, obligatorii, adj. (Și în forma obligator) Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit. V. impus. Adevărurile științelor sînt deopotrivă obligatorii pentru fiecare. GHEREA, ST. CR. III 198. – Variantă: obligatór, -oáre adj.
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -riu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. obligatórii
OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morțiș.
Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu
OBLIGATÓR, -OÁRE adj. v. obligatoriu.
OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să țină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire
obligatoriu a. 1. ce are puterea de a obliga: clauză obligatorie; 2. la care e obligat: instrucțiune obligatorie.
*obligatór, -oáre adj. Care obligă. Obligatoriŭ.
*obligatóriŭ, -ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legală de a obliga: clauză, instrucțiune obligatorie.
OBLIGATORIU adj., adv. 1. adj. neapărat, necesar. (Lucruri de ~ trebuință.) 2. adv. indispensabil, neapărat, (rar) necesarmente. (Este ~ să te duci acolo.) 3. adv. morțiș, musai, neapărat, negreșit, numaidecît, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...)

obligatoriu dex

Intrare: obligatoriu
obligatoriu adjectiv
  • silabisire: -bli-
  • pronunție: -riu pr. -rĭu
obligator