obligat definitie

2 intrări

25 definiții pentru obligat

OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrînge, a sili la ceva. A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153. Cine te obligă adică să renunți... la libertate? PETRESCU, Î. II 124. ◊ (Poetic) Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336. 2. Tranz. A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a îndatora. Mi s-a întimplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816. Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină. S-a obligat să vină.
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. Care simte recunoștință; îndatorat. (Substantivat) Cum vezi, eu sînt obligatul dumitale. C. PETRESCU, R. DR. 109.
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblíg, 3 sg. și pl. oblígă; conj. prez. 3 sg. și pl. oblíge
OBLIGÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forța, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.
OBLIGÁT adj. 1. v. dator. 2. îndatorat, recunoscător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămân ~ pentru serviciul făcut.)
OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].
OBLIGÁT, -Ă adj. 1. Căruia i se impune cu necesitate să facă ceva; care este constrâns să facă ceva. 2. (Liv.) Obligatoriu. 3. Îndatorat, recunoscător. [< obliga].
OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)
obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f.
A OBLIGÁ oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a forța; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Noblețea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
A SE OBLIGÁ mă oblíg intranz. A-și asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
obligà v. a îndatora.
obligat a. 1. îndatorat; 2. recunoscător: rămân obligatul d-tale.
*oblíg, a v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr’un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m’a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg.
*obligát, -ă adj. Îndatorat, care a primit serviciĭ: îțĭ rămîn obligat.
OBLIGA vb. 1. a constrînge, a face, a forța, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a forța, a nevoi, a sili. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a forța, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 4. a condamna, a constrînge, a forța, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a constrînge, a reduce, a sili. (L-a ~ la tăcere.) 6. a îndatora. (Serviciul pe care mi l-a făcut mă ~.) 7. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (Se ~ să facă următoarele...)
OBLIGAT adj. 1. dator. (Sînt ~ să fac acest lucru.) 2. îndatorat, recunoscător, (înv.) mulțumitor. (Îți rămîn ~ pentru serviciul făcut.)
instrument obligat v. obligat.
obligat (< it. obligato „indispensabil”), indicație ce arată caracterul indispensabil al unei părți dintr-o compoziție (1), al unui instr. sau al unei voci (1-2) dintr-un ansamblu*, contrariul lui ad libitum*. Echiv. it. principale. Abrev. obl. ♦ Instrument o., termen ce desemnează un instr. care, într-un ansamblu, fără a avea un rol concertant* propriu-zis, își păstrează un caracter independent și, deci, nu poate fi omis fără a prejudicia compoziția. ♦ Acompaniament* o. este un termen apărut în epoca de emancipare a instr. cu claviatură*, la sfârșitul epocii basului cifrat* (mijlocul sec. 18). Partea de acomp. începe să fie elaborată integral de compozitor, ca acomp. o. excluzând contribuția improvizatorică* a interpretului, și se deosebește de structura muzicală provenită din cifraj* prin valorificarea mai bogată a vocilor (2) medii în cadrul acordurilor*.
OBLIGÁT, -Ă (< obliga) adj. 1. Care este constrâns sau îndatorat să facă ceva. 2. (BIOL.) Organism o. = organism limitat fie la un singur mod de viață sau acțiune (parazit obligat), fie cu puține sau fără posibilități de opțiune (bacterii obligat-aerobe).

obligat dex

Intrare: obligat
obligat adjectiv
Intrare: obliga
obliga verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -bli-