Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru obliga╚Ťie

OBLIG├ü╚ÜIE, obliga╚Ťii, s. f. 1. Datorie, sarcin─â, ├«ndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt ├«ndatorate, s─â dea, s─â fac─â sau s─â nu fac─â ceva. 3. (Fin.; ├«n foma obliga╚Ťiune) Valoare mobiliar─â reprezent├ónd un titlu de credit pe termen lung, emis─â de o autoritate de stat ╚Öi de companii autorizate ├«n acest sens, prin care beneficiarul ├«mprumutului se oblig─â s─â restituie de╚Ťin─âtorului suma ├«mprumutat─â de acesta ╚Öi s─â-i pl─âteasc─â o dob├ónd─â. [Var.: obliga╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.
OBLIGA╚ÜI├ÜNE s. f. v. obliga╚Ťie.
OBLIG├ü╚ÜIE, obliga╚Ťii, s. f. 1. Datorie, sarcin─â, ├«ndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt ├«ndatorate, s─â dea, s─â fac─â sau s─â nu fac─â ceva. 3. H├órtie de valoare care confer─â posesorului ei calitatea de creditor ╚Öi-i d─â dreptul de a primi, pentru suma ├«mprumutat─â, un anumit venit fix sub form─â de dob├ónd─â. [Var.: obliga╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.
OBLIGA╚ÜI├ÜNE s. f. v. obliga╚Ťie.
OBLIG├ü╚ÜIE, obliga╚Ťii, s. f. 1. Ceea ce i se impune cuiva sau ├«╚Öi impune cineva s─â fac─â ├«ntr-o anumit─â situa╚Ťie; datorie, sarcin─â, ├«ndatorire. A spus la ├«nceput c─â are obliga╚Ťii fa╚Ť─â de mam─â ╚Öi de dou─â surori. PAS, Z. I 94. Printre oamenii no╚Ötri am contractat o obliga╚Ťie. C. PETRESCU, ├Ä. II 105. 2. Leg─âtur─â juridic─â prin care o persoan─â poate fi constr├«ns─â de alt─â persoan─â s─â dea, s─â fac─â sau s─â nu fac─â ceva. 3. (Fin., mai ales ├«n forma obliga╚Ťiune) Titlu ├«nscris (emis de stat sau, ├«n ╚Ť─ârile capitaliste, de o societate pe ac╚Ťiuni), reprezent├«nd o sum─â de bani ├«mprumutat─â, care trebuie restituit─â ├«ntr-un anumit timp ╚Öi care d─â drept de╚Ťin─âtorului la o dob├«nd─â anual─â fix─â. ÔÇô Variant─â: obliga╚Ťi├║ne (GHICA, S. 449) s. f.
OBLIGA╚ÜI├ÜNE s. f. v. obliga╚Ťie.
oblig├í╚Ťie (├«ndatorire) (o-bli-, -╚Ťi-e) s. f., art. oblig├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. oblig├í╚Ťiei; pl. oblig├í╚Ťii, art. oblig├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
obliga╚Ťi├║ne (h├órtie de valoare) (o-bli-, -╚Ťi-u-) s. f., g.-d. art. obliga╚Ťi├║nii; pl. obliga╚Ťi├║ni
oblig├í╚Ťie s. f. (sil. -bli, -╚Ťi-e), art. oblig├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. oblig├í╚Ťiei; pl. oblig├í╚Ťii, art. oblig├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
OBLIG├ü╚ÜIE s. 1. datorie, ├«ndatorire, ├«ns─ârcinare, sarcin─â, (├«nv.) dator, datorin╚Ť─â, ├«ndatorin╚Ť─â. (~ ta este s─â rezolvi problema.) 2. v. oficiu. 3. angajament, ├«ndatorire, sarcin─â, (pop.) leg─âtur─â. (~ ta fa╚Ť─â de el este...) 4. ├«ndatorire, r─âspundere. (Are multe ~.) 5. datorie, ├«ndatorire, (livr.) servitute. (~ fa╚Ť─â de propria noastr─â concep╚Ťie.) 6. v. cerin╚Ť─â.
OBLIG├ü╚ÜIE s.f. 1. Datorie; angajament, ├«ndatorire. ÔÖŽ Obliga╚Ťiune (2) [├«n DN]. ÔÖŽ Act prin care cineva se oblig─â sau este obligat s─â pl─âteasc─â o sum─â sau s─â (nu) fac─â un anumit lucru. 2. Datorie moral─â; motiv de recuno╚Ötin╚Ť─â. [Gen. -iei, var. obliga╚Ťiune s.f. / cf. lat. obligatio, fr. obligation, rus. obliga╚Ťiia].
OBLIGA╚ÜI├ÜNE s.f. 1. V. obliga╚Ťie. 2. H├órtie de valoare purt─âtoare de dob├ónd─â fix─â, care se negociaz─â pe pia╚Ťa capitalului fictiv ╚Öi care este folosit─â de stat sau de institu╚Ťii publice pentru a-╚Öi procura mijloace b─âne╚Öti. 3. H├órtie de valoare purt─âtoare de dob├ónd─â fix─â sau premiat─â folosit─â de institu╚Ťiile creditoare pentru a-╚Öi procura mijloace b─âne╚Öti din disponibilit─â╚Ťile popula╚Ťiei. [Cf. lat. obligatio, fr. obligation].
OBLIG├ü╚ÜIE s. f. 1. datorie; angajament, ├«ndatorire. 2. (jur.) act prin care cineva se oblig─â ori este obligat s─â pl─âteasc─â o sum─â sau s─â (nu) fac─â un anumit lucru. 3. (├«n forma obliga╚Ťiune) h├órtie de valoare care confer─â posesorului ei calitatea de creditor fa╚Ť─â de institu╚Ťia emitent─â. (< fr. obligation, lat. obligatio)
OBLIGA╚ÜI├ÜNE s. f. elem. obliga╚Ťie (3).
OBLIG├ü╚ÜIE ~i f. 1) Sarcin─â obligatorie; angajament; datorie. 2) Act juridic care oblig─â o persoan─â la o anumit─â ac╚Ťiune. 3) H├órtie de valoare care se emite cu ocazia unui ├«mprumut de stat. [G.-D. obliga╚Ťiei; Sil. -bli-, -╚Ťi-e] /<fr. obligation, lat. obligatio, ~onis
obliga╚Ťi(un)e f. 1. ceeace oblig─â; 2. motiv de recuno╚Ötin╚Ť─â; 3. necesitate impus─â cuiva; 4. orice ├«ndatorire de plat─â: 5. titlu de rent─â emis de o societate ╚Öi pl─âtibil la termen.
*obliga╚Ťi├║ne f. (lat. oblig├ítio, -├│nis). Datorie, lucru impus de religiune, de lege, de moral─â: aÔÇÖmplini obliga╚Ťiunile de bun cet─â╚Ťean. ├Ändatorare, motiv de recuno╚Ötin╚Ť─â: a avea obliga╚Ťiun─ş fa╚Ť─â de un amic (╚Öi -├í╚Ťie). Com. Titlu de rent─â emis de o societate ╚Öi pl─âtibil la termin.
OBLIGA╚ÜIE s. 1. datorie, ├«ndatorire, ├«ns─ârcinare, sarcin─â, (├«nv.) dator, datorin╚Ť─â, ├«ndatorin╚Ť─â. (~ ta este s─â rezolvi problema.) 2. datorie, ├«ndatorire, oficiu, sarcin─â. (╚śi-a ├«ndeplinit onorabil ~ de gazd─â.) 3. angajament, ├«ndatorire, sarcin─â, (pop.) leg─âtur─â. (~ ta fa╚Ť─â de el este...) 4. ├«ndatorire, r─âspundere. (Are multe ~.) 5. datorie, ├«ndatorire, (livr.) servitute. (~ fa╚Ť─â de propria noastr─â concep╚Ťie.) 6. cerin╚Ť─â, exigen╚Ť─â, imperativ, necesitate, nevoie, preten╚Ťie, trebuin╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ni╚Ötot─â, (├«nv.) nevoin╚Ť─â, nevoire, recerin╚Ť─â, (fig.) comandament. (~iile epocii noastre.)
OBLIGA╚ÜIE. Subst. Obliga╚Ťie, datorie, ├«ndatorire, sarcin─â; ├«ns─ârcinare, misiune, atribu╚Ťie; r─âspundere, responsabilitate. Obligativitate, necesitate, imperativ. Obligare, constr├«ngere, silire, silnicie, impunere, for╚Ťare. Angajare, angajament, promisiune, f─âg─âduial─â, f─âg─âduin╚Ť─â, juruin╚Ť─â (├«nv. ╚Öi reg.), jur─âm├«nt, leg─âm├«nt. (pop.); jur─âm├«nt solemn. Adj. Obligat, dator, ├«ndatorat. R─âspunz─âtor, responsabil. Obligatoriu, obligat (rar), de datorie (├«nv.), ├«ndatoritor (neobi╚Önuit), necesar, imperios. Obligat, silit, silnicit (rar), impus, for╚Ťat. Vb. A fi obligat, a avea obliga╚Ťii, a fi dator, a fi ├«ndatorat; a fi ├«ns─ârcinat cu ceva, a r─âspunde de ceva, a avea o r─âspundere, a avea o responsabilitate. A fi obligatoriu, a fi necesar. A obliga, a constr├«nge, a sili, a silnici (rar), a impune, a for╚Ťa. A se obliga, a-╚Öi asuma o obliga╚Ťie (o r─âspundere, o responsabilitate), a se angaja, a-╚Öi lua o sarcin─â, a se ├«ns─ârcina; a promite, a face promisiuni, a f─âg─âdui, a jurui (├«nv. ╚Öi reg.); a jura, a depune jur─âm├«ntul. A-╚Öi ├«ndeplini obliga╚Ťiile, a face fa╚Ť─â obliga╚Ťiilor, a-╚Öi face datoria, a se achita de datorii, a se ╚Ťine de cuv├«nt. Adv. Obligatoriu, for╚Ťamente (livr.), cu for╚Ťa, cu sila, de nevoie, vr├«nd-nevr├«nd. V. constr├«ngere, necesitate, promisiune.
AD IMPOSIBILIUM NULLA EST OBLIGATIO (lat.) pentru imposibil nu exist─â nicio obliga╚Ťie ÔÇô Adagiu exprim├ónd ideea c─â debitorul este exonerat de o obliga╚Ťie ├«n cazul ├«n care aceasta nu poate fi executat─â din cauze neimputabile lui.

Obliga╚Ťie dex online | sinonim

Obliga╚Ťie definitie

Intrare: obliga╚Ťie
obliga╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -bli-, -╚Ťi-e
obliga╚Ťiune