oblicitate definitie

12 definiții pentru oblicitate

OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité.
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité.
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicitáte s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. oblicității
OBLICITÁTE s. (înv.) piezișitate. (~ unui obiect.)
OBLICITÁTE s.f. Poziție oblică. ◊ Oblicitatea eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii față de planul ecuatorului ceresc. [Cf. fr. obliquité].
OBLICITÁTE s. f. însușirea de a fi oblic; poziție oblică. ♦ (astr.) ~a eclipticii = unghiul de înclinație a eclipticii, de aproximativ 23°27′, față de planul ecuatorului ceresc. ◊ (mat.) relație de poziție a două drepte sau planuri, caracterizată prin unghiul lor. (< fr. obliquité)
OBLICITÁTE f. Caracter oblic. [Sil. -bli-] /<fr. obliguité
oblicitate f. pozițiune oblică: oblicitatea eclipticei.
*oblicitáte f. (d. oblic; lat. obliquitas, -átis. P. formă, cp. cu antichitate). Calitatea de a fi oblic: oblicitatea maĭ mare saŭ maĭ mică a razelor soareluĭ pe pămînt produce anotimpurile. Astr. Oblicitatea eclipticiĭ, unghĭ de vre-o 23°,28′ pe care ecliptica-l face cu ecŭatoru.
OBLICITATE s. (înv.) piezișitate. (~ unui obiect.)
OBLICITÁTE s. f. Proprietatea unei drepte de a fi oblică față de o dreaptă sau un plan; poziție oblică.

oblicitate dex

Intrare: oblicitate
oblicitate substantiv feminin
  • silabisire: -bli-