OBLÁT, -Ă s. m. f. 1. membru al unui ordin religios. 2. laic admis (pentru donațiile făcute) să trăiască într-o mănăstire. (< fr. oblat, lat. oblatus)

oblat, (engl.= oblate, flattened) despre un galet cu dezvoltare bidimensională pentru care două diametre sunt mai mari decât al treilea. Elementele (particulele) detritice oblate cuprind categoriile morfometrice: tabular, lamelar, foios. Ant. prolat. obsidian, (engl.= obsidian) sticlă vulcanică acidă, anhidră, cu compoziție riolitică, de culoare neagră, uneori brun-roșcată, cu luciu sticlos și spărtură concoidală; masa vitroasă conține variate → cristalite și → microlite. V. și pechstein.

OBLÁȚI (< fr., it.) s. m. pl. (Până spre sfârșitul Evului Mediu) Băieți aduși de părinți la mănăstire pentru a deveni călugări. ♦ (În zilele noastre) Persoane laice care aderă de bunăvoie la viața monastică. ♦ Membrii unor întovărășiri catolice cu rol misionar, anexate unor ordine.