oblăduire definitie

2 intrări

23 definiții pentru oblăduire

OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.
OBLĂDUÍ, ohlăduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce, a administra, a cîrmui, a guverna. A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. Orînduind vechil... ca să cblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. ◊ Intranz. Pe atunci, oblădida pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. 2. A proteja, a ocroti, a apăra.
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stâpînire. înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduí vb. (sil. -blă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. oblăduiáscă
oblăduíre s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
OBLĂDUÍ vb. v. administra, apăra, cârmui, conduce, dirigui, domni, feri, gospodări, guverna, ocroti, păzi, proteja, stăpâni.
OBLĂDUÍRE s. v. egidă.
OBLĂDUÍRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.
oblăduí (-uésc, oblăduít), vb. – A guverna, a administra. Sl. obladovati, din oblasti, obladą (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220), der. din vlasti, vladą, cf. vlădică. – Der. oblăduire, s. f. (guvernare, administrare, regim, autoritate); oblăduitor, s. m. (guvernator, administrator, conducător); oblastie, s. f. (guvern, provincie), din sl. oblasti. Cuvinte înv.
A OBLĂDUÍ ~iésc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a păzi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -blă-] /<sl. obladovati
OBLĂDUÍRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui
oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni].
oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.
oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară.
oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.
oblădui vb. v. ADMINISTRA. APĂRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. FERI. GOSPODĂRI. GUVERNA. OCROTI. PĂZI. PROTEJA. STĂPÎNI.
oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.
OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire dex

Intrare: oblădui
oblădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -blă-
Intrare: oblăduire
oblăduire substantiv feminin
  • silabisire: -blă-