obijduit definitie

2 intrări

15 definiții pentru obijduit

OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T, 1333.
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Nedreptățit, năpăstuit, împilat, asuprit, exploatat. Am cunoscut în țărănimea romînească o clasă obijduită, părăsită și trădată. SADOVEANU, E. 30. Așa, copii obijduiți, Pe lumea noastră sînt poeții. IOSIF, PATR. 85. ◊ (Substantivat) Se suie pînă la cer plîngerile obijduiților. SADOVEANU, Z. C. 235. Făcea în mintea lui o adevărată apărare a dreptății celor obijduiți. BUJOR, S. 120. Caragiale reprezintă... critica socială extremă a liberalismului, făcută în numele celor mici și obijduiți. IBRĂILEANU, SP. CR. 259.
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obijduiáscă
OBIJDUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.
OBIJDUÍT adj., s. v. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit.
A OBIJDUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să sufere, cauzând o obidă. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce privește statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon
obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].
obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.
obijdui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.
obijduit adj., s. v. ASUPRIT. EXPLOATAT. ÎMPILAT. NĂPĂSTUIT. OPRIMAT. OROPSIT. PERSECUTAT. PRIGONIT. URGISIT.

obijduit dex

Intrare: obijduit
obijduit adjectiv
Intrare: obijdui
obijdui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a