obijduire definitie

2 intrări

17 definiții pentru obijduire

OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui,
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. Ofensă, jignire. – V. obijdui.
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T, 1333.
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obijduiáscă
obijduíre s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
OBIJDUÍ vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.
OBIJDUÍRE s. v. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire.
A OBIJDUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A face să sufere, cauzând o obidă. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce privește statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon
obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].
obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.
obijdui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.
obijduire s. v. ASUPRIRE. EXPLOATARE. ÎMPILARE. NĂPĂSTUIRE. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. URGISIRE.
OBIJDUÍRE s. f. Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I 71.

obijduire dex

Intrare: obijdui
obijdui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: obijduire
obijduire substantiv feminin