Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru obiectivare

OBIECTIV├ü, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma ├«n valori cu existen╚Ť─â obiectiv─â. ÔÖŽ Refl. A deveni obiectiv (I 1). ÔÇô Din fr. objectiver.
OBIECTIV├üRE, obiectiv─âri, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. ÔÇô V. obiectiva.
OBIECTIV├ü, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma ├«n valori cu existen╚Ť─â obiectiv─â. ÔÖŽ Refl. A deveni obiectiv (I 1). ÔÇô Din fr. objectiver.
OBIECTIV├üRE, obiectiv─âri, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. ÔÇô V. obiectiva.
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectiv├í vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectiv├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. obiective├íz─â
obiectiváre s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivării; pl. obiectivări
OBIECTIV├ü vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca exist├ónd ├«n afar─â de con╚Ötiin╚Ťa omului ╚Öi independent de ea. ÔÖŽ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectiv├ęr].
OBIECTIV├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) obiectiva ╚Öi rezultatul ei. ÔÖŽ Categorie filozofic─â ╚Öi estetic─â desemn├ónd ac╚Ťiunea de transformare a for╚Ťelor, aptitudinilor, g├óndirii umane ├«n rezultate cu o existen╚Ť─â obiectiv─â. [< obiectiva].
OBIECTIV├ü vb. I. tr. a transforma ideile, g├óndirea, aptitudinile ├«n produse cu existen╚Ť─â obiectiv─â, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a c─âp─âta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectiv├ęr)
OBIECTIV├üRE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ÔŚŐ ac╚Ťiunea de transformare a capacit─â╚Ťilor fizice, intelectuale, volitive ale omului ├«n produse cu existen╚Ť─â obiectiv─â. (< obiectiva)
A OBIECTIV├ü ~├ęz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face s─â se obiectiveze. /<fr. objectiver
A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie.
*ob─şectiv├ęz v. tr. (d. ob─şectiv). Rar. Consider ca obiectiv.
OBIECTIV├üRE (< obiectiv) s. f. Categorie prin care se desemneaz─â, ├«n filozofia marxist─â, transformarea for╚Ťelor, aptitudinilor ╚Öi g├óndirii omene╚Öti ├«n procesul muncii sau, ├«n genere, ├«n cursul oric─ârei activit─â╚Ťi creatoare de valori, ├«n produse de existen╚Ť─â obiectiv─â. Hegel a dezvoltat problematica o. ├«n planul rela╚Ťiei dialectice subiect-obiect, al ac╚Ťiunii transformatoare a subiectului ├«n raport cu obiectul, dar, ├«n opozi╚Ťie cu Marx, a identificat o. cu ├«nstr─âinarea, reificarea, iar activitatea o prezenta ca pe ceva care, prima oar─â, ├«╚Öi genereaz─â con╚Ťinutul din ideea absolut─â.

Obiectivare dex online | sinonim

Obiectivare definitie

Intrare: obiectiva
obiectiva verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -biec-; mf. ob-
Intrare: obiectivare
obiectivare substantiv feminin
  • silabisire: -biec-; mf. ob-