12 definiții pentru obiecta
OBIECTÁ, obiectez,
vb. I.
Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din
obiecție. OBIECTÁ, obiectez,
vb. I.
Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din
obiecție. OBIECTÁ, obiectez,
vb. I.
Tranz. A face o obiecție, a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Pronunțat: -bi-ec-.
obiectá (a ~) (-biec-)
vb.,
ind. prez. 3 obiecteáză
obiectá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectéz, 3 sg. și pl. obiecteáză OBIECTÁ vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.) OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].
OBIECTÁ vb. tr. a aduce o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)
A OBIECTÁ ~éz tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-și dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecție. /Din obiecție obiectà v.
1. a opune ca obiecțiune: a obiecta motive bune;
2. a imputa: a obiecta cuiva mișelia sa.
*obĭectéz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V.
ob-ĭect). Ripostez cu vorba, opun o vorbă: aŭ admis fără să obĭecteze ceva.
OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.) Obiecta dex online | sinonim
Obiecta definitie
Intrare: obiecta
obiecta verb grupa I conjugarea a II-a
- silabisire: -biec-; mf. ob-