Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru obiecta

OBIECT├ü, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiec╚Ťie; a ar─âta argumentele pentru care se contest─â ceea ce sus╚Ťine altcineva; a contesta, a invoca motive, a g─âsi pricin─â. ÔÇô Din obiec╚Ťie.
OBIECT├ü, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiec╚Ťie; a ar─âta argumentele pentru care se contest─â ceea ce sus╚Ťine altcineva; a contesta, a invoca motive, a g─âsi pricin─â. ÔÇô Din obiec╚Ťie.
OBIECT├ü, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiec╚Ťie, a ar─âta argumentele pentru care se contest─â ceea ce sus╚Ťine altcineva; a contesta, a invoca motive, a g─âsi pricin─â. ÔÇô Pronun╚Ťat: -bi-ec-.
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiect├í vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiect├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. obiecte├íz─â
OBIECTÁ vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
OBIECT├ü vb. I. tr. A ridica o obiec╚Ťie; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].
OBIECT├ü vb. tr. a aduce o obiec╚Ťie; a spune ceva contrar; a contesta. (< fr. objecter, lat. obiectare)
A OBIECT├ü ~├ęz tranz. A aduce ├«n calitate de argumente contrare, manifest├óndu-╚Öi dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a ├«nainta ca obiec╚Ťie. /Din obiec╚Ťie
obiect├á v. 1. a opune ca obiec╚Ťiune: a obiecta motive bune; 2. a imputa: a obiecta cuiva mi╚Öelia sa.
*ob─şect├ęz v. tr. (lat. ob-jectare, d. ob-jicere, ob-jectum. V. ob-─şect). Ripostez cu vorba, opun o vorb─â: a┼ş admis f─âr─â s─â ob─şecteze ceva.
OBIECTA vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

Obiecta dex online | sinonim

Obiecta definitie

Intrare: obiecta
obiecta verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -biec-; mf. ob-