Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

23 defini╚Ťii pentru obiect

OBI├ëCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumit─â ├«ntrebuin╚Ťare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra c─âreia e ├«ndreptat─â g├óndirea, activitatea intelectual─â a omului. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) ├«n tem─â, f─âr─â divaga╚Ťii inutile. ÔÖŽ (Fil.) Ceea ce exist─â ├«n afara eului, a omului ca fiin╚Ť─â activ─â ╚Öi con╚Ötient─â, independent de el ╚Öi este modificat prin activitatea lui. ÔÖŽ Con╚Ťinutul asupra c─âruia se ├«ndreapt─â cunoa╚Öterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaz─â materia unei discipline, disciplin─â de studiu; materie. 4. Scop, ╚Ťint─â, ╚Ťel; obiectiv. 5. (Gram.; ├«n sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. ÔÇô Din lat. obiectum, germ. Objekt.
OBI├ëCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumit─â ├«ntrebuin╚Ťare. ÔŚŐ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra c─ârora ac╚Ťioneaz─â omul ├«n cadrul procesului de produc╚Ťie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munc─â, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra c─âreia e ├«ndreptat─â g├óndirea, activitatea intelectual─â a omului. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) ├«n tem─â, f─âr─â divaga╚Ťii inutile. ÔÖŽ (Fil.) Ceea ce se afl─â ├«n afara eului; lucru care afecteaz─â sim╚Ťurile noastre sau asupra c─âruia se ├«ndreapt─â g├óndirea noastr─â. ÔÖŽ Con╚Ťinutul asupra c─âruia se ├«ndreapt─â cunoa╚Öterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaz─â materia unei discipline, disciplin─â de studiu; materie. 4. Scop, ╚Ťint─â, ╚Ťel; obiectiv. 5. (Gram.; ├«n sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. ÔÇô Din lat. obiectum, germ. Objekt.
OBI├ëCT, obiecte, s. n. 1. Corp, de obicei prelucrat, folosit ├«n diverse ├«mprejur─âri. ├«mpr─â╚Ötiate prin unghere se afl─â celelalte obiecte pe care p─âstorii le-au adus cu ei din sat. BOGZA, C. O. 69. Am deschis o tombol─â cu obiecte la mo╚Öi. CARAGIALE, O. II 39. Vaporul... ne arunca ca pe ni╚Öte obiecte de la o parte la cealalt─â a camerei. BOLINTINEANU, O. 285. Obiect de inventar = tot ceea ce poate fi inventariat (utilaj, marf─â, cl─âdiri etc.). 2. Element, materie asupra c─âreia e ├«ndreptat─â o activitate. Obiectul unei cercet─âri. Ôľş Discu╚Ťia a fost foarte lung─â ╚Öi anevoioas─â. Obiectul ei era cererea lui Eliade de a face parte din Fr─â╚Ťia. V. ROM. noiembrie 1953, 73. Pictura mediului contemporan, a omului care ├«l reprezint─â ╚Öi a chipului ├«n care el se mi╚Öc─â ╚Öi vorbe╚Öte, alc─âtuiesc obiectul artei lui I. L. Caragiale. VIANU, A. P. 123. 3. (├Än organizarea ├«nv─â╚Ť─âm├«ntuiui) Disciplin─â de studiu; materie. A luat ┬źfoarte bine┬╗ la toate obiectele. 4. Scop, ╚Ťint─â, ╚Ťel. Tirziu de tot revine la obiectul apropiat al vizitei. CAMIL PETRESCU, U. N. 56. Nu-l putur─â, ├«ns─â, ├«nturna de la marele obiect ce-╚Öi propusese cu satirele sale. NEGRUZZI, S. II 149. 5. (Gram.) Complement (direct sau indirect). Pronun╚Ťat: -bi-ect.
obi├ęct (-biect) s. n., pl. obi├ęcte
obi├ęct s. n. (sil. -biect; mf. ob-), pl. obi├ęcte
OBI├ëCT s. 1. v. lucru. 2. disciplin─â, materie, (├«nv.) ├«nv─â╚Ť─âtur─â, matim─â. (~ de ├«nv─â╚Ť─âm├ónt.) 3. v. scop. 4. v. complement.
OBI├ëCT s. v. cauz─â, considerent, mobil, motiv, pricin─â, prilej, ra╚Ťiune, temei.
OBI├ëCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin sim╚Ťuri; (spec.) tot ceea ce se ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â vederii. 2. Tot ceea ce preocup─â g├óndirea, activitatea intelectual─â a omului. ÔÖŽ Tot ceea ce formeaz─â materia unei ╚Ötiin╚Ťe, a unei discipline; disciplin─â de studiu. 3. ╚Üint─â, scop, ╚Ťel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].
OBI├ëCT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin sim╚Ťuri. ~ de inventar = mijloc de munc─â de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei ├«ntreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra c─âruia ac╚Ťioneaz─â omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocup─â g├óndirea, activitatea intelectual─â a omului; ceea ce formeaz─â materia unei ╚Ötiin╚Ťe, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioar─â subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat ├«n cunoa╚Ötere, con╚Ťinutul obiectiv al cuno╚Ötin╚Ťelor subiectului. 5. (fig.) ╚Ťint─â, scop, ╚Ťel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)
obi├ęct (obi├ęcte), s. n. ÔÇô Lucru. Lat. obiectum (sec. XIX). ÔÇô Der. (din fr.) obiecta, vb.; obiectiv, s. n.; obiectiva, vb.; obiectivitate, s. f.; obiec╚Ťi(un)e, s. f.
OBI├ëCT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul sim╚Ťului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra c─âreia este orientat─â activitatea spiritual─â sau artistic─â. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiin╚Ť─â sau lucru pentru care cineva manifest─â un sentiment. ~ de admira╚Ťie. 5) Disciplin─â de studiu ├«ntr-o institu╚Ťie de ├«nv─â╚Ť─âm├ónt. 6) filoz. Corp sau fenomen existent ├«n realitate, ├«n afara subiectului ╚Öi independent de con╚Ötiin╚Ťa acestuia. 7) lingv. Parte de propozi╚Ťie care indic─â asupra cui este orientat─â ac╚Ťiunea verbului; complement. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt
obiect n. 1. ceeace se ofer─â sim╚Ťurilor ╚Öi mai ales vederii: obiecte pl─âcute; 2. fig. tot ce se prezint─â spiritului: obiectul cercet─ârilor noastre; 3. Filoz. tot ce e ├«n afar─â de suflet, ├«n opozi╚Ťiune cu subiect; 4. lucru nedeterminat: obiect de pu╚Ťin─â valoare; 5. tot ce serv─â de materie unei ╚Ötiin╚Ťe sau arte ori conversa╚Ťiunii; 6. cauza unui sentiment, a unei ac╚Ťiuni: obiect de comp─âtimire, obiectul invidiei sale; 7. scop propus: a avea de obiect; 8. Gram. fiin╚Ťa asupra c─âreia trece ac╚Ťiunea.
*ob─ş├ęct n., pl. e (mlat. objectum, s. n. d. objicere, ob-jectum, a arunca ├«nainte. V. abject, pro- ╚Öi sub-─ş├ęct, trec). Lucru, ce─şa ce se vede sa┼ş se simte: pe mas─â era┼ş m─â─ş multe ob─şecte, acolo nu era┼ş nic─ş ob─şectele de prima necesitate. Fig. Ce─şa ce preocup─â spiritu, scop, materie de lucrat, de studiat: medicina e ob─şectu studiilor lu─ş, ob─şectu medicine─ş e conservarea s─ân─ât─â╚Ťi─ş. Sub─şect, cauz─â: acest om e un ob─şect de r├«s, e ob─şectu invidii─ş lor. Fil. Ce─şa ce e afar─â din suflet (├«n opoz. cu sub─şect). Gram. Complement drept, cuv├«nt la acuzativ (├«n opoz. cu sub─şect).
obiect s. v. CAUZĂ. CONSIDERENT. MOBIL. MOTIV. PRICINĂ. PRILEJ. RAȚIUNE. TEMEI.
OBIECT s. 1. lucru, (├«nv.) materie, unealt─â. (Fiin╚Ťe ╚Öi ~.) 2. disciplin─â, materie, (├«nv.) ├«nv─â╚Ť─âtur─â, matim─â. (~ de ├«nv─â╚Ť─âm├«nt.) 3. obiectiv, scop, ╚Ťel, ╚Ťint─â, (├«nv.) prav─â╚Ť. (~ unei cercet─âri.) 4. (GRAM.) complement. (~ indirect.)
fem├ęie-obi├ęct s. f. Femeie redus─â la starea de obiect de pl─âcere ÔŚŐ ÔÇ×B─ârbatul nu mai e ├«n exclusivitate ┬źacel care alege┬╗. L├óng─â ┬źfemeia-obiect┬╗, apare ┬źb─ârbatul-obiect┬╗.ÔÇŁ Cont. 25 XII 70 p. 6. ÔŚŐ ÔÇ×Femeile sunt ├«mbr─âcate, decorate, stilizate de gustul masculin, ├«n vederea consumului masculin, ╚Öi aceast─â situa╚Ťie e acceptat─â ╚Öi chiar dorit─â, nu numai la nivelul femeilor-obiect, dar ╚Öi la nivelul femeilor emancipate.ÔÇŁ Cont. 21 V 71 p. 6; v. ╚Öi 9 VI 78 p. 9 (din femeie + obiect; cf. fr. femme-objet; DMN, DMC 1965)
obi├ęct s.n. (├«n sintagmele: obiect direct, obiect indirect, obiect secundar) termenul obiect este utilizat de preferin╚Ť─â ├«n gramatica francez─â ╚Öi ├«n cea englez─â, precum ╚Öi ├«n terminologia modern─â rom├óneasc─â.
obi├ęct s.n. (├«n sintagmele: obiect direct, obiect indirect, obiect secundar) termenul obiect este utilizat de preferin╚Ť─â ├«n gramatica francez─â ╚Öi ├«n cea englez─â, precum ╚Öi ├«n terminologia modern─â rom├óneasc─â.
obiect sonor, unul sau mai multe sunete* (o multitudine), sau alte fenomene acustice cu frecven╚Ťa* relativ determinabil─â care constituie materialul de lucru (brut) al compozitorului, din a c─ârui organizare se nasc evenimente sonore sau fenomene muzicale complexe. De╚Öi no╚Ťiunea a fost anticipat─â ├«n practica muzical─â de E. Var├Ęse, prin utilizarea blocurilor sonore (devenite ulterior clustere*), teoretic, ╚Ťine de apari╚Ťia muzicii experimentale (respectiv a muzicii concrete*) care, la ├«nceput, delimita, ÔÇ×muzica ce ne ├«nconjoar─âÔÇŁ ├«n: cea a semnalelor cosmice, a naturii (├«n sens restr├óns) ╚Öi a ÔÇ×obiectelorÔÇŁ. Odat─â cu apari╚Ťia ╚Öi perfec╚Ťionarea unor laboratoare acustice (a studiourilor de muzic─â electronic─â*), unde sunetul ÔÇ×├«╚Öi descoper─âÔÇŁ copia, se ├«ntrevede posibilitatea multiplic─ârii fenomenelor sonore. Sunetele devin, pentru prima dat─â, lucruri, put├óndu-se asambla, multiplica, transforma, conserva etc. de unde ╚Öi denumirea de o. Mai t├órziu, ideea de o. a fost l─ârgit─â prin lucr─ârile lui Xenakis, Boulez, Stockhausen, dar mai ales prin apari╚Ťia teatrului instrumental ╚Öi a teatrului muzical care demonstreaz─â c─â orice obiect poate deveni o surs─â sonor─â, deci o., bine├«n╚Ťeles ├«n limitele unor legi acustice (foarte extinse), exemple fiind lucr─ârile lui M. Kagel (Staats Theater), A. Stroe etc. Importan╚Ťa alegerii ╚Öi organiz─ârii o. se poate vedea ├«n leg─âtura acestora cu sintaxa (2) sau determinarea formei*. Respectiv, forma fiind ÔÇ×rezultatul unei inciden╚Ťe dintre o anumit─â sintax─â ╚Öi o anumit─â organizare a obiectuluiÔÇŁ (╚śt. Niculescu), este dependent─â at├ót de sintax─â c├ót ╚Öi de o. Sintaxele, put├ónd fi ÔÇ×aplicate aproape oric─âror obiecte, rezultatele fiind mereu alte formeÔÇŁ (aut. cit.) apar relativ independente de acestea. Xenakis arat─â c─â o. se pot organiza ├«n structuri ÔÇ×├«n afara timpuluiÔÇŁ (sistemul modal*, tonal*) sau structuri ÔÇ×├«n timpÔÇŁ (sistemul serial), independent de sintax─â ╚Öi form─â. Practica muzical─â ne-a ar─âtat c─â alegerea o. s-a f─âcut de obicei lu├óndu-se ├«n considerare ╚Öi zonele de audibilitate: zona rarefierii, a detaliului ╚Öi aglomer─ârii. Totodat─â s-a observat c─â indiferent de natura ╚Öi organizarea (strict─â sau liber─â) a o., ele se ├«ncadreaz─â ├«n orice lucrare muzical─â, ├«ntr-una din categoriile sintactice delimitate p├ón─â ├«n prezent. Compozitorii actuali caut─â din ce ├«n ce mai mult s─â exploreze zone ale o. din sistemul netemperat (v. natural; temperare) unde se pare c─â ├«ntre zgomot ╚Öi sunet* exist─â aspecte multiple ├«nc─â neexploatate (├«n special ├«n ceea ce se nume╚Öte forma sunetului). O defini╚Ťie cuprinz─âtoare a termenului este dat─â de ╚śt. Niculescu (├«n Rev. Muz. 3, 1973, p. 10-16): ÔÇ×Prin o. se desemneaz─â fenomenele acustice elementare cu care se opereaz─â ├«n muzic─âÔÇŁ.
OBI├ëCT (< lat.) s. n. 1. Orice corp solid, de obicei prelucrat, folosit ├«n diverse ├«mprejur─âri; lucru (1). ÔŚŐ (CONT.) Obiecte de inventar = bunuri de valoare mai mic─â dec├ót limita prev─âzut─â de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cele cu o durat─â mai mic─â de un an, independent de valoarea lor, precum ╚Öi bunurile asimilate acestora (de ex. echipamentele de protec╚Ťie ╚Öi de lucru, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de m─âsur─â ╚Öi control etc.). 2. Ceea ce formeaz─â materia unei discipline; disciplin─â de studiu. 3. (FILOZ.) Ceea ce exist─â ├«n afara subiectului, adic─â ├«n afara omului ca fiin╚Ť─â activ─â ╚Öi con╚Ötient─â, independent de el, ╚Öi este modificat prin activitatea lui practic─â. ÔÖŽ Spec. (├Än gnoseologie) Con╚Ťinutul spre care se ├«ndreapt─â cunoa╚Öterea; ceea ce este cunoscut (├«n opozi╚Ťie cu subiectul cunosc─âtor). 3. 4. (PSIH., la S. Freud) Un lucru, o persoan─â, o aparte a unei persoane (ex. s├ónul matern), reale sau fantasmatice, ├«n care ╚Öi prin care o pulsiune a subiectului caut─â s─â-╚Öi ating─â scopul; o persoan─â, o entitate, un ideal cu care subiectul ca totalitate intr─â ├«n rela╚Ťie (obiectual─â) ╚Öi pentru care el simte iubire sau ur─â. 5. Fig. ╚Üint─â, scop, ╚Ťel. 6. (LINGV.) O. direct = complement direct. ÔŚŐ O. indirect = complement indirect.
OBJET TROUV├ë [obj├ę truv├ę] (expr. fr.) subst. Obiect de uz curent, care, scos din contextul s─âu normal, devine lucrare de art─â. O importan╚Ť─â deosebit─â a cunoscut ├«n dadaism (├«n special prin M. Duchamp), pop-art etc. V ╚Öi ready-made.
OBI├ëCT s. n. (< lat. obiectum, cf. fr. objet, germ. Objekt): con╚Ťinut situat ├«n afara eului, asupra c─âruia se ├«ndreapt─â g├óndirea sau cunoa╚Öterea uman─â. ÔŚŐ ~ dir├ęct: complement direct (v.). ÔŚŐ ~ indir├ęct: complement indirect (v.). ÔŚŐ ~ gramatic├íl: o. denumit de un substantiv, indiferent de con╚Ťinutul lui (fiin╚Ť─â, lucru, fenomen etc.). ├Än acest sens spunem despre substantiv c─â este parte de vorbire care denume╚Öte ÔÇ×o. gramaticaleÔÇŁ (adic─â fiin╚Ťe, lucruri, fenomene etc. privite din punct de vedere gramatical). ÔŚŐ ~ posed├ít: o. care este ├«n posesia cuiva, care este st─âp├ónit de cineva (sintagm─â care reprezint─â una din referin╚Ťele de con╚Ťinut ale pronumelui posesiv).
obi├ęct, obiecte s. n. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumit─â ├«ntrebuin╚Ťare. ÔŚŐ Obiect liturgic = denumire dat─â diferitelor obiecte folosite de preot ├«n timpul slujbelor biserice╚Öti, cum sunt: discul, stelu╚Ťa, copia, linguri╚Ťa, c─âdelni╚Ťa, ripida etc. ÔÇô Din lat.: obiectum, germ. Objekt.

Obiect dex online | sinonim

Obiect definitie

Intrare: obiect
obiect substantiv neutru
  • silabisire: -biect; mf. ob-