Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru obiec╚Ťiune

OBI├ëC╚ÜIE, obiec╚Ťii, s. f. Argument pe care ├«l invoc─â cineva ├«mpotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei preten╚Ťii; observa╚Ťie prin care cineva ├«╚Öi manifest─â dezacordul fa╚Ť─â de ceva. [Var.: obiec╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. objection.
OBIEC╚ÜI├ÜNE s. f. v. obiec╚Ťie.
OBI├ëC╚ÜIE, obiec╚Ťii, s. f. Argument pe care ├«l invoc─â cineva ├«mpotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei preten╚Ťii; observa╚Ťie prin care cineva ├«╚Öi manifest─â dezacordul fa╚Ť─â de ceva. [Var.: obiec╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. objection.
OBIEC╚ÜI├ÜNE s. f. v. obiec╚Ťie.
OBI├ëC╚ÜIE, obiec╚Ťii, s. f. (Adesea ├«n leg─âtur─â cu verbele ┬źa face┬╗, ┬źa ridica┬╗ etc.) Argument care se opune unei teze, observa╚Ťie prin care cineva ├«╚Öi manifest─â dezacordul fa╚Ť─â de ceva. V. critic─â. O obiec╚Ťie poate s─â ne fie f─âcut─â, ╚Öi anume una foarte serioas─â. GHEREA, ST. CR. I 313. ╚śi-╚Öi plec─â urechea ca ╚Öi c├«nd i s-ar fi f─âcut o obiec╚Ťie pe care n-a auzit-o. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 23. Pronun╚Ťat: -bi-ec-. - Variant─â: obiec╚Ťi├║ne (IBR─éILEANU, sp. cr. 93) s. f.
obi├ęc╚Ťie (-biec-╚Ťi-e) s. f., art. obi├ęc╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. obi├ęc╚Ťiei; pl. obi├ęc╚Ťii, art. obi├ęc╚Ťiile (-╚Ťi-i)
obi├ęc╚Ťie s. f. (sil. -biec-╚Ťi-e; mf. ob-), art. obi├ęc╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. obi├ęc╚Ťiei; pl. obi├ęc╚Ťii, art. obi├ęc╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
OBIÉCȚIE s. v. critică.
OBI├ëC╚ÜIE s.f. Argument pe care cineva ├«l opune unei propuneri, unei preten╚Ťii, unei teze sau prin care ├«╚Öi manifest─â dezacordul fa╚Ť─â de acestea. [Gen. -iei, var. obiec╚Ťiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio ÔÇô mustrare].
OBIEC╚ÜI├ÜNE s.f. v. obiec╚Ťie.
OBI├ëC╚ÜIE s. f. argument pe care cineva ├«l opune unei propuneri, preten╚Ťii, teze sau prin care ├«╚Öi manifest─â dezacordul fa╚Ť─â de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio)
OBI├ëC╚ÜIE ~i f. Argument adus ├«mpotriva unei opinii sau afirma╚Ťii, pentru a combate. [G.-D. obiec╚Ťiei] /<fr. objection
obiec╚Ťiune f. dificultate ce se opune unei propuneri sau cereri.
*ob─şec╚Ťi├║ne f. (lat. obj├ęctio, -├│nis. V. de- ╚Öi in-jec╚Ťiune, pro-─şec╚Ťiune). Ac╚Ťiunea de a ob─şecta. Vorbe pe care le opu─ş une─ş afirma╚Ťiun─ş, une─ş presupuner─ş: a nu face nic─ş o ob─şec╚Ťiune. ÔÇô ╚śi ob─ş├ęc╚Ťie.
OBIEC╚ÜIE s. critic─â, observa╚Ťie, rezerv─â, (rar) observare. (Are unele ~ dup─â lectura romanului.)
OBIEC╚ÜI├ÜNE s. f. v. obiec╚Ťie.

Obiec╚Ťiune dex online | sinonim

Obiec╚Ťiune definitie

Intrare: obiec╚Ťie
obiec╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -biec-╚Ťi-e; mf. ob-
obiec╚Ťiune