obiecțiune definitie

16 definiții pentru obiecțiune

OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection.
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție.
OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei propuneri sau a unei pretenții; observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. [Var.: obiecțiúne s. f.] – Din fr. objection.
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție.
OBIÉCȚIE, obiecții, s. f. (Adesea în legătură cu verbele «a face», «a ridica» etc.) Argument care se opune unei teze, observație prin care cineva își manifestă dezacordul față de ceva. V. critică. O obiecție poate să ne fie făcută, și anume una foarte serioasă. GHEREA, ST. CR. I 313. Și-și plecă urechea ca și cînd i s-ar fi făcut o obiecție pe care n-a auzit-o. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Pronunțat: -bi-ec-. - Variantă: obiecțiúne (IBRĂILEANU, sp. cr. 93) s. f.
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiécție s. f. (sil. -biec-ți-e; mf. ob-), art. obiécția (sil. -ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (sil. -ți-i-)
OBIÉCȚIE s. v. critică.
OBIÉCȚIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenții, unei teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. [Gen. -iei, var. obiecțiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare].
OBIECȚIÚNE s.f. v. obiecție.
OBIÉCȚIE s. f. argument pe care cineva îl opune unei propuneri, pretenții, teze sau prin care își manifestă dezacordul față de acestea. (< fr. objection, lat. obiectio)
OBIÉCȚIE ~i f. Argument adus împotriva unei opinii sau afirmații, pentru a combate. [G.-D. obiecției] /<fr. objection
obiecțiune f. dificultate ce se opune unei propuneri sau cereri.
*obĭecțiúne f. (lat. objéctio, -ónis. V. de- și in-jecțiune, pro-ĭecțiune). Acțiunea de a obĭecta. Vorbe pe care le opuĭ uneĭ afirmațiunĭ, uneĭ presupunerĭ: a nu face nicĭ o obĭecțiune. – Și obĭécție.
OBIECȚIE s. critică, observație, rezervă, (rar) observare. (Are unele ~ după lectura romanului.)
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție.

obiecțiune dex

Intrare: obiecție
obiecție substantiv feminin
  • silabisire: -biec-ți-e; mf. ob-
obiecțiune