OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. (Învechit, astăzi mai ales popular) 1. Intranz. și refl. Ase lăsa pradă deznădejdii sau durerii, a se necăji, a se amărî. Dacă tu ești vinovat (obidindu-se treptat și arătîndu-și moalele capului) de ce mi-a făcut mie bubă aici? CARAGIALE, O.I 264. Ziua Stau și obidesc, Noaptea Nu mă odihnesc. TEODORESCU, P. P. 528. 2. Tranz. A deplînge, a jeli. (Atestat în forma obida) Unu-ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze. PANN, P. V. II 39. 3. Tranz. A asupri, a împila.- Variantă: obidá, obidez (HODOȘ, P. P. 203), vb. I.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (învechit, astăzi mai ales arhaizant și popular) 1. Amărît, mîhnit, necăjit, chinuit, zdrobit de durere. Drumețul pe cărarea-ngustă Cu suflet obidit, trecea. IOSIF, T. 191. E așa de obidit, încît ai crede că vrea să plîngă. CARAGIALE, O. II 177. Bătrînii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți. RUSSO, O. 38. ♦ Care exprimă mîhnire, obidă. Se plimba de colo pînă colo, vorbind ca-n aiurarea unor friguri, cu un glas obidit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 75. La dreapta ei umblau doi coconi tineri... cu haine negre și cu fețe obidite. ODOBESCU, S. I 108. 2. Obijduit, năpăstuit, apăsat. O vrajă s-a țesut pe deasupra satelor obidite, din auz în auz; undeva... se află o țară întinsă, unde munca e căutată și răsplătită. BOGZA, C. O. 306. ◊ (Substantivat) Îl privise ca pe un binefăcător al celor obidiți. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 47. Veniți voi obidiții lumii, cu buzele înfrigurate, Voi chinuiții din arsura unei tăceri îndelungate. GOGA, C. P. 131. – Variantă: obidát, -ă (ȘEZ. VIII 48) adj.

obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă

obidí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 3 sg. obideá; conj. prez. 3 sg. și pl. obideáscă

OBIDÍ vb. v. amărî, asupri, exploata, indispune, împila, împovăra, îndurera, întrista, mâhni, năpăstui, necăji, nedreptăți, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, supăra, tiraniza, urgisi.

OBIDÍT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, nedreptățit, supărat, trist.

OBIDÍT adj., s. v. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit.

A OBIDÍ ~ésc tranz. înv. A face să se obidească. /Din obidă

A SE OBIDÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de obidă. /Din obidă

obidit a. tare întristat: cu haine negre și cu fețe obidite OD.

obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez.

obidi vb. v. AMĂRÎ. ASUPRI. EXPLOATA. INDISPUNE. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNDURERA. ÎNTRISTA. MÎHNI. NĂPĂSTUI. NECĂJI. NEDREPTĂȚI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. SUPĂRA. TIRANIZA. URGISI.

obidit adj., s. v. ASUPRIT. EXPLOATAT. ÎMPILAT. NĂPĂSTUIT. OPRIMAT. OROPSIT. PERSECUTAT. PRIGONIT. URGISIT.

obidit adj. v. ABĂTUT. AMĂRÎT. DEPRIMAT. DESCURAJAT. INDISPUS. ÎNDURERAT. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. NECĂJIT. NEDREPTĂȚIT. SUPĂRAT. TRIST.