obicinuit definitie

2 intrări

29 definiții pentru obicinuit

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.
OBICINUÍT, -Ă adj. v. obișnuit.
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.
OBICINUÍT, -Ă adj. v. obișnuit.
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.
OBICINUÍT, -Ă, adj. v. obișnuit.
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinuí (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiáscă
OBIȘNUÍ vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.
OBIȘNUÍT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decât un om ~.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. v. zilnic.
A (se) obișnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui
A se obișnui ≠ a se debarasa, a se dezvăța
Obișnuit ≠ deosebit, grozav, neobișnuit
A OBIȘNUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno
A SE OBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno
OBIȘNUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A OBIȘNUI și A SE OBIȘNUI. 3) și substantival Care se întâlnește frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebește prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obișnui
obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.
obișnuit a. 1. deprins: obișnuit cu vorbe bune; 2. ordinar: lucru obișnuit; 3. care e în uz: vorbă obișnuită.
obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.
obișnuít, -ă adj. Deprins: obișnuit cu munca. Ordinar, de toate zilele: pe drumu obișnuit. Uzual: vorbă obișnuită. Adv. De ordinar: se plimba obișnuit pe acolo.
OBIȘNUI vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.) 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. a se deprinde, a se împăca. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)
OBIȘNUIT adj. 1. acomodat, dedat, deprins, familiarizat. (Om ~ într-un media nou.) 2. comun, normal. (Nu-i decît un om ~.) 3. oarecare. (O făptură ~.) 4. banal, comun, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ ei văd numai minuni.) 5. normal, ordinar. (Sesiune ~.) 6. firesc, natural, normal, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 7. firesc, normal, regulat. (Puls ~.) 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. cunoscut, frecvent, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. consacrat, consfințit, tradițional, (rar) sacramental. (Judecătorul a rostit formula ~.) 12. familiar, simplu. (Stil ~.) 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. cotidian, curent, prozaic, zilnic. (Treburile ~.)
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită,parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuít, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.
Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.

obicinuit dex

Intrare: obișnuit
obicinuit
obișnuit adjectiv
Intrare: obișnui
obișnui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
obicinui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a