OBICINUÍNȚĂ s. f. v. obișnuință.

OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință.

OBICINUÍNȚĂ s. f. v. obișnuință.

OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință.

OBICINUÍNȚĂ s. f. v. obișnuință.

OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei. Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. Scoase din buzunarul vestei un creion cu capsa galbenă, fără de care, din obișnuință dăscălicească, nu putea vorbi. PETRESCU, Î. I 15. Țăranii se uitau toți după brișcă, mai mult din obișnuință. REBREANU, R. II 17. – Variantă: obicinuínță (pronunțat -bici-) (CONACHI, P. 81) s. f.

obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe

obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe

OBIȘNUÍNȚĂ s. 1. v. obicei. 2. (mai ales la pl.) v. tabiet. 3. v. fire.

OBIȘNUÍNȚĂ ~e f. 1) Însușire dobândită cu timpul, prin practică, și devenită trăsătură caracteristică; obicei; deprindere. ◊ Din ~ în virtutea deprinderii. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași acțiuni; deprindere [G.-D. obișnuinței] /a (se) obișnui + suf. ~ință

obișnuință f. obiceiu anumit, deprindere căpătată.

obișnuínță f., pl. e (d. obișnuĭesc). Obiceĭ, deprindere: fiecare cu obișnuințele luĭ. – Vechĭ obicĭnuință. V. namaz.

OBIȘNUINȚĂ s. 1. deprindere, obicei, (înv. și pop.) nărav, (pop.) învăț, treabă, (înv. și reg.) nacafa, (prin Olt.) săbaș, (înv.) învățătură, obicină. (Conform ~, a plecat la plimbare.) 2. (mai ales la pl.) apucătură, deprindere, obicei, tabiet, (înv.) taifet. (Are ~ele lui zilnice.) 3. apucătură, deprindere, fire, nărav, obicei, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.)

CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.