OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime.

OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime.

OBȘTÍME s. f. (Învechit) Obște (1). Deși privit de toată obștimea ca un cuvios, era cel mai smerit între toți. NEGRUZZI, S. I 215.

obștíme (înv.) s. f., g.-d. art. obștímii

obștíme s. f., g.-d. art. obștímii

OBȘTÍME s. v. colectivitate, comunitate, obște, societate.

OBȘTÍME f. (cu sens colectiv) înv. 1) v. OBȘTE 2) pop. Totalitate a organizațiilor obștești. /obște + suf. ~ime

obștime s. v. COLECTIVITATE. COMUNITATE. OBȘTE. SOCIETATE.

obștíme s. f. sg. 1. (Înv.) Obște. 2. Colectivitate de călugări. – Din obște + suf. -ime.