obștesc definitie

2 intrări

16 definiții pentru obștesc

OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc.
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.
OBȘTÉSC, -EÁSCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în țările românești, Adunare Naționala; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc.
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.
OBȘTÉSC, -EÁSCĂ, obștești, adj. Comun pentru tot poporul, care aparține întregului popor; public, general, colectiv. Proprietatea obștească asupra mijloacelor de producție. Muncă de folos obștesc. ▭ După vrednicia lui și după săvîrșirea învățăturii e chemat la slujbele obștești. SADOVEANU, E. 27. Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire? ALECSANDRI, O. 91. Cei ce ostenesc întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sînt prea vrednici de cinstire. DONICI, F. 19. ◊ (învechit) Obșteasca adunare = reprezentanța poporului, adunarea națională. O trimise la obșteasca adunare. NEGRUZZI, S. I 225. Erau din drept mădidari ai sfatului domnesc și ai obșteștilor adunări. BĂLCESCU, O. I 17. Impăratul... Porunci să s-adune obșteasca adunare. ALEXANDRESCU, M. 331. ◊ Expr. A-și da obștescul sfîrșit = a muri. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, E. 41.
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întii dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. obșteáscă
OBȘTÉSC adj. 1. colectiv, comun, general, public. (Probleme de interes ~.) 2. general, universal. (Pace ~.)
OBȘTÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de obște; propriu obștii. Viață ~ească. Interese ~ești. 2) Care se referă la deservirea benevolă (politică, culturală, profesională etc.) a necesităților societății. Muncă ~ească. Treburi ~ești. 3) Care este comun pentru toți; destinat tuturor; comun; colectiv. Avut ~. Datorie ~ească. /obște + suf. ~esc
A OBȘTÍ ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti
obștesc a. 1. public: obșteasca obișnuită Adunare; 2. comun: obștescul sfârșit.
obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.
OBȘTESC adj. 1. colectiv, comun, general, public. (Probleme de interes ~.) 2. general, universal. (Pace ~.)

obștesc dex

Intrare: obștesc
obștesc adjectiv
Intrare: obști
obști verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a