obârșie definitie

17 definiții pentru obârșie

OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.
OBẤRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.
OBÎ́RȘIE, obîrșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. Acest obicei... nu l-am mai întîlnit pe nicăieri la romîni de bună seamă că la turci e obîrșia lui. SEVASTOS, N. 239. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). Baba Rada avea nepoți care învățaseră prin școli și se însuraseră cu femei bogate, față de care își tăinuiau obîrșia. PAS, Z. I 191. Porecla îi este Bistrițanu, care-l arată unde îi e obîrșia. SADOVEANU, A. L. 190. Ești bun de limbuție, Dar unde-ți e dovada de-naltă obîrșie? ALECSANDRI, T. II 81. 3. Locul unde începe să se formeze albia unui rîu. Din culmi împădurite și stîncoase Reci obîrșii, A coborît Pîrîul cu pietroaie mari de munte. CAMIL PETRESCU, V. 23. Trecem pe la obîrșia izvoarelor sărate, peste vîrtoapele sălbatice ale Nemirei. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. ♦ (Rar) Intrarea unei peșteri. O peșteră... a cărei obîrșie sau gură erea foarte largă. GORJAN, H. II 71. ♦ Capătul din deal al jilipului, lărgit ca o pîlnie, pe unde se introduc buștenii în jilip. 4. (Regional) Bucată de pămînt moștenită din tată în fiu; țarină, glie. Nu era supărat nici pe tată-său nici pe cai, că în loc să-l lase să se joace îl țineau cu ei la muncă. Că doar «obîrșia» trebuia arată. DUMITRIU, N. 147. – Accentuat și: (rar) obîrșíe.
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșie s. f. (sil. -și-e), art. obârșia (sil. -și-a), g.-d. art. obârșiei; pl. obârșii, art. obârșiile (sil.-și-i-)
OBÂRȘIE s. 1. v. izvor. 2. v. origine. 3. naștere, origine, proveniență, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 4. ascendență, origine. (Are o ~ modestă.) 5. v. origine, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la ~.) 6. v. sursă. 7. v. cauză.
OBÂRȘIE s. v. creastă, creștet, culme, pas, pisc, strâmtoare, trecătoare, vârf.
obîrșíe (-íi), s. f.1. Izvor, naștere, începutul unui rîu. – 2. Origine, început, proveniență. Sl. obrusi „înălțime, parte superioară” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 448; Conev 40), cf. ceh. brsina „pădure montană”. – Der. obîrși, vb. (a termina, a sfîrși), din sl. obrušati; obîrșenie, s. f. (sfîrșit, capăt). Semantismul der. (ambele învechite) este ciudat, dar depinde de sl., unde obrusi „parte superioară” se percepe cu „parte finală”, de unde obrušati „a termina, a isprăvi”.
OBÂRȘIE ~i f. 1) Punct de plecare; punct inițial; origine. 2) Apartenență socială sau etnică; matcă; ascendentă; proveniență; origine. 3) Loc de naștere; baștină. 4) Loc de unde pornește albia unei ape curgătoare; izvor. /<sl. obruši
obârșie f. 1. izvorul unei ape în munți sau dealuri: obârșia râului; 2. șes ce se înalță dintro vale pe nesimțite: obârșia munților; 3. fig. origină, naștere: unde ți-e dovada de nalta obârșie? AL. [Slav. OBRŬȘĬ, partea de sus, înălțime].
obî́rșie f. (vsl. obrŭšĭ, obrŭhŭ, din *obvrŭhŭ, partea de sus, înălțime, d. vrŭhŭ, vîrf. V. obîrșesc). Vechĭ. Sfîrșit, scop. Azĭ. Izvor: obîrșia unuĭ rîŭ. Fig. Origine. – Fals azĭ -rșíe. V. purces.
obîrșie s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PAS. PISC. STRÎMTOARE. TRECĂTOARE. VÎRF.
OBÎRȘIE s. 1. izvor, (rar) sursă, (înv.) fîntînă, scăturină, sorginte. (La ~ Oltului.) 2. început, origine, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. naștere, origine, proveniență, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 4. ascendență, origine. (Are o ~ modestă.) 5. origine, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la ~.) 6. origine, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) izvod, (fig.) izvor. (~ unui fenomen.) 7. cauză, origine, (fig.) izvor. mamă. (~ tuturor succeselor este...)
obấrșie, obârșii, s.f. – 1. Izvor. 2. Deal, culme. ♦ (top.) Obârșie, deal în Botiza și Nănești; Obârșia boii, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Din sl. obrusi „înălțime, partea superioară” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER) < vsl. vrǔhǔ „vârf” (Scriban); din sl. obrǔšije (DEX, MDA).
OBÂRȘIA, com. în jud. Olt, în Câmpia Romanați; 3.185 loc. (2003). În satul O. se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1860).
OBÂRȘIA DE CÂMP, com. în jud. Mehedinți, situată în câmpia Blahniței, pe cursul inferior al râului Drincea; 2.121 loc. (2003). Nod rutier. Viticultură. Pe terit. satului Izimșa au fost descoperite urmele unei așezări rurale romane (villa rustica) în care s-au găsit țigle, olane, bucăți de mozaic și monede din sec. 4. Biserica Sfântul Nicolae (1802) și conac (1892), în satul O. de C.
OBÂRȘIA-CLOȘANI, com. în jud. Mehedinți, situată la poalele m-ților Mehedinți; 1.139 loc. (2003). Centru de țesături și cusături populare și de prelucr. a lemnului (lăzi de zestre). Biserica de lemn Sfinții Voievozi (1783-1786), în satul Godeanu. Rezervația naturală Cornetul Obârșiei Cloșani (60 ha) cu tufărișuri de liliac.

obârșie dex

Intrare: obârșie
obârșie substantiv feminin
  • silabisire: -și-e