oaspete definitie

2 intrări

20 definiții pentru oaspete

OÁSPĂT s. m. v. oaspete.
OÁSPE s. m. v. oaspete.
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.
OÁSPĂT s. m. v. oaspete.
OÁSPE s. m. v. oaspete.
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; cel căruia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.
OÁSPAT s. m. v. oaspete.
OÁSPE s. m. v. oaspete.
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia, persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir. Masa din foișorul casei lui Iorgu Samson era împresurată de oaspeți. SADOVEANU, N. P. 52. Cina lui Abu-Hasan nu era foarte bogată, însă bună și curată, așa ca să poată mulțumi destul pe un oaspete drumeț. CARAGIALE, P. 123. Nu te turbura tătucă, mai bine mergi de te gătește, ca să primim oaspeții veniți la noi de prin fundul, lumii. ALECSANDRI, T. I. 410. ◊ Fig. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. EMINESCU, O. I 152. Oaspeții caselor noastre, cocostîrci și rîndunele, Părăsit-au a lor cuiburi și-au fugit de zile rele. ALECSANDRI, O. 167. ◊ Expr. (A fi) bucuros de oaspeți (rar de oaspete) = a primi cu plăcere musafiri. Bătu în ușă și strigă: bucuros de oaspete? VISSARION, B. 99. ♦ Persoană care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la reprezentații etc. A devenit o tradiție ca la marea noastră sărbătoare națională să fie de față numeroși oaspeți de peste hotare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. 2. (Transilv., Maram., Bucov.) Nuntaș. La ospăț... tot oaspeți rari. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. În Transilvania tot oaspetele aduce cu sine cîte ceva de-ale mîncării. SEVASTOS, N. 285. – Variante: oáspe (REBREANU, R. I 53, EMINESCU, O. I 147, ALECSANDRI, T. II 97), oáspăt (LESNEA, I. 130) s. m.
oáspete s. m., pl. oáspeți
oáspete s. m., pl. oáspeți
oáspătă (= oaspete) s. f. (pl. oaspete)
OÁSPETE s. v. musafir.
oáspe (-péți), s. m.1. Persoană care primește găzduire. – 2. Musafir. – Var. oaspete. Mr. oaspe, megl. oaspiț. Lat. hospĕs, pl. hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197), cf. it., prov. oste, v. fr. ost (fr. hôte), sp. huésped, port. hospede. Pentru dubla der. oaspe și oaspete, cf. om și sp. sierpe și serpiente. Der. ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a petrece), mr. ospetu, ospetare, care ar putea proveni de asemenea din lat. hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin); cf. alb. špëtoń „a salva” (Philippide, II, 644); ospătat, s. m. (birtaș, hangiu); ospătătoare, s. f. (înv., hangiță); ospătător, s. m. (hangiu, birtaș); ospătărie, s. f. (cîrciumă, birt); ospătos, adj. (primitor); ospătăreț, adj. (primitor); prospăta (var. împrospăta), vb. (Trans., a invita), pare o confuzie locală a lui ospăta cu proaspăt, cf. prospătură „mîncare proaspătă” (după Pușcariu, Dacor., III, 685 și REW 4199, din lat. perhospĭtāre; după Graur, BL, V, 101 din pre și ospăta). – Cf. ospăț.
OÁSPETE ~ți m. 1) Persoană care vine în vizită, în ospeție; musafir. 2) Persoană oficială invitată să asiste la o adunare sau la o solemnitate. /<lat. hospes, ~itis
oaspe(te) m. 1. cel primit cu bunăvoință în casa cuiva: 2. cel ce primește bucuros pe un străin; 3. fig. străin, trecător: rândunelele sunt oaspeți de primăvară; 4. cel invitat la masă. [Lat. HOSPES, HOSPITEM].
oáspe (oa dift.) m. fără pl. (din nom. lat. hóspes. Cp. cu jude, rece, șerpe). Rar. Oaspete.
oáspete m. (din ac. lat. hóspitem, nom. hóspes [din *hósti-pes, apărător al străinuluĭ, d. hostis, străin], gazdă și [maĭ tîrziŭ] oaspete; it. pv. oste, vfr. ost, nfr. hôte, sp. huesped, pg. hospede. Cp. cu judec 1. V. oaste, gazdă). Rar. Musafir, persoană ospătată de gazdă saŭ care a venit în vizită. Fig. Rîndunelele-s oaspețiĭ caselor noastre. – Rar fem.: oaspetea eĭ, fără pl.
OASPETE s. invitat, musafir, (rar) vizitator, (reg.) vindic, (prin Ban. și Transilv.) gost, ospecioi. (A avut ~ de seamă.)
profésor-oáspete s. m. (înv.) Profesor invitat pentru a ține cursuri la o universitate străină ◊ „Dan Grigorescu, profesor-oaspete la Departamentul de Literatură comparată al Universității Washington din Seattle.” Cont. 12 III 71 p. 10. ◊ „Eugenia Popescu-Județ, profesor-oaspete de la Universitatea din Pittsburg, a prezentat creația muzicală cantemirească în istoria muzicii turcești.” Sc. 29 X 73 p. 6; v. și R.lit. 27 XII 73 p. 31 (din profesor + oaspete, după germ. Gastprofessor; cf. engl. visiting-professor)

oaspete dex

Intrare: oaspătă
oaspătă
Intrare: oaspete
oaspăt
oaspe
oaspete substantiv masculin