Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru oardă

HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc; p. ext. armată cotropitoare. [Var.: hórdă, oárdă s. f.] – Din pol. horda, rus. orda.
HÓRDĂ s. f. v. hoardă.
OÁRDĂ s. f. v. hoardă.
HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc; p. ext. armată cotropitoare. [Var.: hórdă, oárdă s. f.] – Din pol. horda, rus. orda.
HÓRDĂ, horde, s. f. V. hoardă.
OÁRDĂ, oarde, s. f. v. hoardă.
HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. V. trib. Hîrtii boțite, cîrpe, linguri, cioburi de străchini, bucăți de mămăligă și de pîne, ca la plecarea unei hoarde. SADOVEANU, O. VI 271. Hoarda Buceagului se mișca la porunca lui ca un singur om. id. ib. VII 25. 2. Ceată, bandă de oameni (înarmați) care pradă și pustiesc; armată cotropitoare. – Variantă: oárdă (ALECSANDRI, P. II 14, NEGRUZZI, S. I 272) s. f.
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde
HOÁRDĂ s. 1. (IST.) ceată primitivă. (O ~ din comuna primitivă.) 2. (înv.) ordie. (O ~ pustiitoare.)
HOÁRDĂ ~e f. 1) (în evul mediu, la popoarele mongole și turcice) Organizație militar-administrativă a nomazilor. ~a de Aur. 2) fig. Oștire cotropitoare. ~e dușmane. [Sil. hoar-] /<pol. horda, rus. orda
hoardă f. V. hordă și ordie.
hordă f. 1. gloată rătăcitoare: horde barbare; 2. ceată de oameni nedisciplinați: hordă de țigani.
*hoárdă, V. urdie.
*hórdă, V. urdie.
oárdă, V. urdie.
urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.
HOARDĂ s. (înv.) ordie. (O ~ pustiitoare.)
HOARDA DE AUR, stat feudal mongolo-tătar, întemeiat de Batu Han în urma campaniilor de cucerire din 1236-1243 pe un vast terit., ce cuprindea Asia Centrală și E Europei; capitala la Sarai-Batu, apoi la Berke Sarai. Apogeul puterii politice și militare, precum și al expansiunii teritoriale a H. de A. a fost atins în timpul hanilor Uzbek (1313-1341) și Djanibek (1342-1357). Și-a extins dominația și asupra unei părți a spațiului românesc. Cnezatele rusești s-au aflat în raporturi de vasalitate față de H. În a doua jumătate a sec. 14 a început procesul de destrămare a H. de A., pe ruinele căreia s-a constituit, în sec. 15, mai multe formațiuni, printre care hanatele Crimeea (c. 1430), Kazan (1438) și Astrahan (1466).
OÁRDĂ s. f. v. hoardă.
Oardă v. Iordan 3.
OARDĂ subst., var., la ordine. 1. – (Moț). 2. Ordea, călăraș, 1655 (Sd IV 42).

Oardă dex online | sinonim

Oardă definitie

Intrare: hoardă
hoardă substantiv feminin
hordă
oardă
Intrare: Oardă
Oardă