oară definitie

47 definiții pentru oară

OÁRĂ2 oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.
OÁRĂ3 s. f. v. oră.
OÁRĂ1 ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.
OÁRĂ2, oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.
OÁRĂ1, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.
OÁRĂ3 s. f. v. oră.
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.
OÁRĂ2, oare, s. f. (Regional; mai ales la pl.) Pasăre de curte; orătanie, galiță. Să aducă porumbul și meiul cu banița, ca să-și îndestuleze el. drăguțele lui de păsări. Dar să te ții bătaie pe oare. MACEDONSKI, O. III 50. – Pl. și: (învechit) oară (PANN, P. V. II 64).
OÁRĂ 3, ori, s. f. 1. (Mai ales la sg.; precedat de un num. ord., sinonim și în concurență cu «dată») Timpul sau momentul în care are loc un fapt. Cînta cocoșul pentru-ntîia oară Și eu vegheam o stea ca să răsară. TULBURE, V. R. 11. I-ai făcut un serviciu... Chiar îmi spunea ultima oară cînd l-am întîlnit. C. PETRESCU, C. V. 106. Iubesc – și-mi pare căi-i întîia oară! IOSIF, PATR. 14. 2. (Numai lapl.) Folosit la formarea num. adverbial. Mă măsoară așa de vreo două ori din cap pînă-n picioare. PETRESCU, S. 145. De două ori...a încercat să se oprească și, de amîndouă orile, flăcăii s-au năpustit la el. REBREANU, I. 12. Alergătorii... într-o fugă, sînt datori a face giurul pieții de patru ori. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ (Urmat de un comparativ, are sens de num. multiplicativ) Părul s-a făcut de o mie de ori mai nalt de cum era. CREANGĂ, P. 293. ◊ Loc. conj. Ori de cîte ori... = în toate rîndurile, în toate cazurile cînd... Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cîte ori! = în repetate rînduri, adeseori. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare. CREANGĂ, P. 141. De cîte ori am așteptat O șoaptă de răspuns. EMINESCU, O. I 191.
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzînd 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. Feriră în această luptă crîncenă două mii de oameni... lupta țiind sece ore. ISPIRESCU, M. V. 42. Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. EMINESCU, O. I 231. ◊ Loc. adv. Cu orele = timp îndelungat. Pe oră = în decurs de un ceas. Parcurge 20 de kilometri pe oră. ◊ Loc. adj. și adv. Cu ora = angajat și plătit după un tarif orar. Lucru cu ora. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. Ne aflăm în plină epocă de anchete și discuțiuni în legătură cu manifestările literare de ultima oră. BACOVIA, O. 240. La ora actuală = în prezent, în momentul de față. ♦ Distanță, întindere, spațiu cît poate fi parcurs în timp de un ceas. Satul se află la 3 ore de București. ♦ Fiecare dintre cele 24 de părți în care e împărțită o zi. La ce oră trebuie să vin duminică la studio? BARANGA, I. 168. Venea să-și facă observațiile astronomice pentru calculul orei. BART, E. 132. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă, moment. Trecut-au ani de lacrimi și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am perdut! ALECSANDRI, P. I 120. Este ora nălucirii... un mormînt se dezvelește. ALEXANDRESCU, M. 14. 2. Timp, moment fixat cu exactitate de mai înainte, în care cineva poate fi primit undeva. Oră de audiențe. 3. Lecție, curs. Școlarii nu mai aveau curajul să stea cu el în clasă și cei mai mulți, in orele lui, fugeau. SAHIA, N. 58. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de... – Variantă: oáră (SBIERA, P. 67, GHICA, S. A. 134) s. f.
oáră2 (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre
oáră1 (timp) s. f., pl. ori
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
oáră (zool.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre
oáră (timp) s. f., pl. ori
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre
OÁRĂ s. v. orătanie, pasăre.
OÁRĂ s. dată. (Prima ~.)
ÓRĂ s. 1. ceas. (O ~ are 60 de minute.) 2. v. răstimp. 3. v. moment. 4. clasă, curs, lecție. (De ce ai lipsit de la ~?)
ÓRĂ s.f. 1. Diviziune a timpului egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi; ceas. 2. Moment, timp precis (când cineva poate face ceva, poate fi primit undeva etc.). 3. Curs, lecție (de o oră). [< lat. hora, cf. it. ora, fr. heure].
ÓRĂ s. f. 1. diviziune a timpului, a 24-a parte dintr-o zi; ceas. 2. timp precis (când cineva poate face ceva, poate fi primit undeva). 3. curs, lecție (de o oră). (< it. ora, lat. hora)
oáră (oáre), s. f. – (Trans., Munt.) Pasăre de curte. – Var. hoară. Probabil din lat. *ōvāria „care dă ouă” (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 preferă ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai puțin probabilă der. din lat. *avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) și încă și mai puțin cea din lat. ala (Tiktin). Se folosește mai ales la pl.Der. orătanie (var. orătenie), s. f. (Olt., Munt., pasăre de curte; stîrpitură).
oáră (óri), s. f.1. (Înv., rar) Oră, ceas. – 2. Dată. – Mr., megl. oară. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Pușcariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. herë (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-și veni în ori (Bucov., Trans., Banat, a-și veni în fire) pare să aibă la bază același cuvînt. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (înv., o dată; cînd), cu a- adverbial, cf. alb. aherë.
OÁRĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componența numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; dată. Prima ~. A treia ~. De cinci ori.Ori de câte ori de fiecare dată. /<lat. hora
ÓRĂ óre f. 1) Unitate de măsură a timpului (egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi și cuprinzând 60 de minute sau 3.600 de secunde); ceas. ◊ ~ de ~ mereu, întruna. Din ~ în ~ cu regularitate la un interval de un ceas. Pe ~ în timp de o oră. ~ academică 45 de minute. 2) Distanță care poate fi parcursă într-un interval de o asemenea durată. Parisul se află la trei ore de zbor. 3) Moment al zilei calculat de la miezul nopții (sau de la amiază). Ora 10.De ultimă ~ foarte actual; recent; nou de tot. 4) Durată de timp nedeterminată. ◊ La ora actuală în prezent. 5) Timp rezervat dinainte pentru o anumită activitate. ◊ Ore de primire timp din ziua de lucru a unei persoane oficiale rezervat primirii solicitanților. 6) Expunere sistematică și organizată după un program a unei materii de studiu într-o instituție de învățământ. ~ de literatură. [G.-D. orei] /<lat. hora, it. ora
oară f. dată, ca termen cantitativ sau repetitor: întâia oară, de două ori. [Lat. HORA, ceas].
2) oáră (oa dift.) f., pl. e (poate d. lat. ovarius, „păzitor de oŭă, de găinĭ”, considerat și ca adj. „de oŭă”, al căruĭ pl. ovaria a ajuns să însemne „păsărĭ domestice, găinĭ”). Vest. Pop. Pasăre domestică, maĭ ales găină: curtea plină de oare, gîște, rațe. – Și hoară (vest). Și oratăniĭ (Olt.) și (h)orăténiĭ (sud), angăriĭ, galițe. V. gobaĭe.
1) oáră f., pl. orĭ (lat. hôra, d. vgr. óra, it. pv. ora, fr. heure, sp. pg. hore. V. oră). Dată (ca termin care formează adverbe de timp și de repetițiune): întîĭa oară, a doŭa oară, de doŭă orĭ (nu o dată), de multe orĭ, adese-orĭ, une-orĭ, rare-orĭ, orĭ de cîte orĭ. – În Munt. est oare: a doŭa oare.
*óră f., pl. e (lat. hora. V. oară). Ceas, a doŭă-zecĭ și patra parte dintre doŭă răsăriturĭ de soare. Timp, moment: ora prînzuluĭ. Fig. Fam. A trece un neplăcut sfert de oră, a trece un moment critic, penibil, periculos.
oa s. v. ORĂTANIE. PASĂRE.
OA s. dată. (Prima ~.)
O s. 1. ceas. (O ~ are 60 de minute.) 2. ceas, interval, perioadă, răstimp, timp. (A așteptat o ~ bună pîna să vină acela.) 3. ceas, clipă, clipită, minut, moment, secundă, timp, vreme, (rar) clipeală, (pop.) cirtă, soroc, (înv. și reg.) cescuț. (A sosit ~ cînd...) 4. clasă, curs, lecție. (De ce ai lipsit de la ~?)
profésor (-oáră)-artíst(ă) s. m. f. (înv.) Artist (plastic, de teatru etc.) care este și profesor ◊ „Cei mai tineri artiști, vegheați regizoral de unul din cei mai autentici și mai experimentați profesori-artiști, Moni Ghelerter [...] au compus minuțios universul gorkian, în linii simple și clare.” R.lit. 17 V 73 p. 20. ◊ „Profesoara-artistă. La casa de cultură a sindicatelor din Sibiu a avut loc un eveniment artistic deosebit, prilejuit de expoziția artistei O.A. S., profesoară în Satu Mare.” R.l. 10 I 78 p. 2 (din profesor + artist)
profésor (-oáră)-comandánt s. m. f. (înv.) Profesor care, în timpul comunismului, conducea activitatea detașamentului de pionieri ◊ „Profesorul-comandant devine un participant efectiv și afectiv la munca elevilor și pionierilor, tovarășul lor mai mare, exemplul lor.” Cont. 23 XII 66 p. 8 (din profesor + comandant)
profésor (-oáră)-diriginte (-ă) s. m. f. (înv.) Profesor care îndeplinește funcția de diriginte ◊ „Faptul că în prezent profesorul-diriginte este și conducătorul detașamentului de pionieri a dus la înlăturarea paralelismului în munca educativă.” Cont. 23 XII 66 p. 9. ◊ „Cunoscând din vreme preferințele tematice ale profesorilor-diriginți și ale elevilor, specialiștii muzeului pregătesc și pun la dispoziția acestora cele necesare desfășurării orelor de dirigenție.” R.l. 20 III 71 p. 2. ◊ „Aflu apoi această împrejurare de la un profesor-diriginte [...]” Sc. 4 IV 81 p. 2 (din profesor + diriginte)
profésor (-oáră)-logopéd s. m. f. (înv.) Profesor care se ocupă cu problemele tulburărilor de vorbire ale copiilor ◊ „Profesoara-logoped D. V. a vizitat apoi școlile de 8 ani, a ascultat cum vorbesc copiii.” Sc. 1 III 64 p. 3 (din profesor + logoped)
ORA..., determinare a poziției unui corp aerian luându-se ca referință cadranul unui ceas, localizarea făcându-se în funcție de unghiul format de direcția de zbor și corpul respectiv, exprimarea poziției făcându-se în ore (de la 1 la 12).
oáră, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. (reg.) Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Lat. hora „oră, ceas” (Scriban, DER, DEX, MDA) > rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).
oáră, ori, s.f. – 1. Oră, ceas. 2. Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Sens atestat în Trans., Banat, Maram. și nordul Mold. – Lat. hora < rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).
DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.
NON BIS IN IDEM (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrivit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.
OÁRĂ1 s. f. v. oră.
ULTIMA FORSAN (lat.) e poate ultima (oră) – Inscripție pe cadranul unor orologii. Clipa prezentă este, poate, ultima pe care o trăiești.
OARĂ, R., olt. (Hur 101), < subst.
oră sexuală expr. 1. (deț.) chemare la ordin. 2. stare de lene.

oară dex

Intrare: oră
oră substantiv feminin
h substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: haș, hî
oară 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: oară (zool.)
oară 1 pl. -e substantiv feminin
Intrare: oară (timp)
oară 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: Oară
Oară