oală definitie

3 intrări

35 definiții pentru oală

OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.
OL s. n. v. oală.
OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.
OL s. n. v. oală.
OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal sau de porțelan, cu gura largă și cu înălțimea mai mare decît lărgimea, folosit pentru pregătirea bucatelor, pentru păstrarea lor (sau pentru diferite alte necesități casnice). Ce cugeta această babă, care aștepta cu oala în mînă înaintea mea? GALACTION, O. I 40. Ia scoate oalele și ulcelele celea din dăsagi, Irino. BUJOR, S. 85. Avînd cănaci pe umeri puși, El vine aducînd o oală. COȘBUC, P. II 245. Rîde ciobul (sau hîrbul) de oală spartă (sau șade hîrbu-n cale și rîde de oale), se zice cînd cineva rîde de altul pentru defecte pe care le are și el, în măsură mai mare chiar. Oală de flori = ghiveci, glastră. Dintr-o fereastră se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș. EMINESCU, N. 14. ◊ Expr. Cît o oală de praznic = foarte mare. Hrubă astupată cu capac de fier și încuiată cu lacăt cît o oală de praznic mare. C. PETRESCU, R. DR. 137. Aprinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală (sau din strachină, cu plasa) = a prinde pe cineva ușor, fără nici o greutate. Bănetul tău, dacă-l iau... ca din oală m-ar ridica. GALAN, B. I 457. Îi luau ca din oală și-i treceau prin săbii. STANCU, D. 10. A face (a fi) Oale și ulcele (sau ulcioare) = a fi mort de mult. Despre noi nimeni n-are să mai știe nimic, cînd vom fi oale și ulcele. PETRESCU, C. V. 295. Nu știți că mătușa-i moartă... și s-a făcut oale și urcioare sărmana? CREANGĂ, P. 23. A fierbe toți într-o oală = a fi toți din aceeași categorie. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri diferite, producînd confuzii, a încurca. A se amesteca unde nu-i fierbe oala v. amesteca. A plăti oalele sparte = a plăti paguba făcută de altul, a suferi pentru faptele altuia. A trage jar la oala proprie = a se îngriji de interesele sale, neglijînd pe ale altuia. Fiecare trage jar la oala lui. ȘEZ. I 219. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) La un car de oale = nu e nevoie de un efort prea mare pentru a anihila ceva netemeinic, ceva puțin rezistent; ajunge ce s-a spus, ce s-a făcut. ♦ Conținutul unei oale. Io la joc, Mîndra la joc, Și oala curge la joc! HODOȘ, P. P. 25. ♦ Vas de formă apropiată cu cel descris mai sus, folosit în tehnică. 2. (Numai în expr.) Mustăți pe oală = mustăți lăsate în jos.3. (Regional) Țiglă, olan, scoc (făcut din lut ars). Hemei... se agăța... de coperișul de oale albii. CONTEMPORANUL, VI 781.
OL, oluri, s. n. Vas de lut lunguieț, curmat la mijloc, în care se pune de obicei lapte la prins, fiind folosit uneori și la gătit bucate; conținutul acestui vas. V. oală, ulcior. Plată tu mi-ai dat-un ol de bere. COȘBUC, P. II 288. La olu cu varza. TEODORESCU, P. P. 121.
oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále
*oálă-minúne s. f., g.-d. art. oálei-minúne; pl. oále-minúne
oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále
OÁLĂ s. 1. (prin Transilv.) răvar. (~ de lut.) 2. oală de noapte = (pop.) țucal, (reg.) șerbel, (Ban. și vestul Transilv.) șerbeleu.
OÁLĂ s. v. ghiveci, glastră, olan, țiglă.
-OL Element secund de compunere savantă care indică funcția chimică de alcool sau fenol al unei substanțe. [< fr., germ. -ol].
-ÓL elem. ole2(o)-.
oálă (oále), s. f.1. Vas de lut. – 2. Urcior, chiup. – 3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. – 4. (Mold.) Olan, țiglă. – Mr., megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp. olla, prov. ola. Sunetul ll s-a păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). – Der. ol, s. n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă); olar, s. m. (producător de oale), probabil din lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060); olărie, s. f. (atelier de oale, magazin); ulcea (var. ulcică), s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din lat. *ollicella, dar care poate fi creație dim. interioară; ulcelușe, s. f. (bardacă). Cf. ulcior. – Din rom. provine săs. oulendekel „capac de oală”, comp. cu germ. Deckel.
OÁLĂ ~e f. 1) Vas de bucătărie (din lut ars, de metal, de faianță etc.) folosit pentru gătitul sau pentru păstrarea mâncării. ◊ S-a făcut (sau este) ~e și urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plăti ~ele sparte a răspunde pentru faptele săvârșite de alții. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fără nici o greutate. A-i da ~a în foc a-și pierde calmul; a se aprinde de mânie. 2) Conținutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toartă, lunguieț, înalt și mai îngust în partea de sus, în care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars în care se plantează florile; glastră; ghiveci. 5) Vas special folosit în tehnică, industrie și în operațiile de laborator. 6) reg. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment și folosit pentru acoperișuri; țiglă. 7) Fiecare din aceste plăci; țiglă. [G.-D. oalei] /<lat. olla
OL óluri n. rar Vas de lut în care se pune laptele la prins, se păstrează sau se transportă apă; oală. /<Din oală
oală f. 1. vas de pământ, mai ales pentru fiertul bucatelor; 2. urcior mare: o oală de vin; 3. conținutul unei oale: a băut oala întreagă. [Lat. OLLA].
ol n. Mold. oală lungăreață curmată la mijloc: în oluri se pune laptele prins. [Tras din oală].
oálă (oa dift.) f., pl. e (lat. olla, vlat. aula, it. cat. sp. olla, pv. ola, vfr. oule. V. olar, ulcică). Vas de lut care servește la fert bucatele, la scos vin ș. a. Conținutu uneĭ oale: a bea o oală de vin. Olan, țiglă (est): casă învălită cu oale. Mustățĭ pe oală (iron.), mustățĭ lăsate în jos (ca la bețivĭ). V. căldare, tigaĭe, tingire, sahan.
ol n., pl. oale și olurĭ (d. oală). Mold. Trans. Oală care nu se pune la foc, ca glastrele și ca cele înalte și strîmte pentru smîntînă. Olan, tub de lut.
oa s. v. GHIVECI. GLASTRĂ. OLAN. ȚIGLĂ.
OA s. 1. (prin Transilv.) răvar. (~ de lut.) 2. oală de noapte = (pop.) țucal, (reg.) șerbel, (Ban. și vestul Transilv.) șerbeleu.
matól, -oálă (arg.) Beat ◊ „Te-am văzut la recepție matol rău. Un senator matol e un fel de nimeni beat turtă.” R.l. 17 II 94 p. 1 (din țig. mato „beat”; DEX-S)
nasól, -oálă adj. în: a băga pe nasoale (arg.) 1. A calomnia pe cineva ◊ „L-au auzit băgând pe nasoale despre tine.” 2. A vorbi despre ceva (sau despre cineva) fără a fi bine informat ◊ „Astăzi n-a mai băgat pe nasoale la seminar, pentru că citise bibliografia.” ♦ A fi pe nasoale se folosește pentru a califica o situație gravă (de ex. la un examen la care s-a luat o notă mică) sau nesigură: ◊ „E pe nasoale! Nu s-a rezolvat încă nimic.” (Exemplele și explicațiile la Coman Lupu, LL 3/72 p. 350) (din țig. nasul, nasvalo; DEX)
oálă-minúne s. f. (gosp.) ◊ „Printre ustensilele moderne cu care tehnica a înzestrat căminele noastre se află și oala de fiert sub presiune. Un veritabil «vas-minune», care reduce considerabil durata preparării mâncărurilor [...] Altminteri, «oala-minune» își pierde atribuțiile moderne, devenind oală banală ca toate oalele.” Sc. 7 IV 78 p. 2 (din oală + minune, după germ. Wundertopf)
oálă, oale, s.f. – (ref. la expr.) A pune oala-n horn = „Femeile de la sate cred în farmece; unul din acestea este cu oala de lut pusă-n horn. Când fierbe apa clocotind, înșiră cuvinte neînțelese, în credința că au puterea să aducă pe cutare îndrăgostit prin aer” (Bârlea, 1924); „Că de mi-i tot mânia, / Eu cu tine-oi face-așa: / Că mi-oi pune oala-n horn, / Cu apă și cu viron, / Ș-oi lăsa să fiarbă bine, / Și-oi băga pe dracu-n tine” (Bârlea, II: 68; Berbești). – Lat. olla „oală” (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
oálă, -e, s.f. – Vas de lut. Referitor la expr. a pune oala-n horn: „Femeile de la sate cred în farmece; unul din acestea este cu oala de lut pusă-n horn. Când fierbe apa clocotind înșiră cuvinte neînțelese, în credința că au puterea să aducă pe cutare îndrăgostit prin aer” (Bârlea 1924); „Că de mi-i tot mânia, / Eu cu tine-oi face-așa: / Că mi-oi pune oala-n horn, / Cu apă și cu viron, / Ș-oi lăsa să fiarbă bine, / Și-oi băga pe dracu-n tine” (Bârlea, II, 68; Berbești). – Lat. olla.
OALĂ subst. 1. Olea, Căzan (17 B IV 481). 2. Oalește, Drag. (ib. 382). 3. Oliță b. (Ard). 4. Din var. ard. ol (= oală); Olul, C-tin, olt. (Sd XXII). 5. + -ca: Olca b. (C Bog); Olcescu, Gh. (IO 83).
a băga în aceeași oală expr. a judeca două sau mai multe persoane / chestiuni etc. după aceleași criterii.
a lua (pe cineva) ca din oală expr. a lua (pe cineva) prin surprindere
a plăti oalele sparte (ale cuiva) expr. a suporta plata unor daune.
a plăti oalele sparte de altcineva expr. a fi învinuit pe nedrept, a fi tras la răspundere pentru o faptă comisă de cineva.
a pune (pe cineva) în aceeași oală (cu altcineva) expr. a avea o părere la fel de proastă despre două persoane.
a se amesteca / a se băga acolo unde nu-i fierbe oala expr. (pop.) a interveni nepoftit în discuție sau în soluționarea unei chestiuni
a-și vărsa oala expr. (deț.) a raporta, a informa, a pârî.

oală dex

Intrare: oală
oală substantiv feminin
ol
Intrare: Oală
Oală
Intrare: oală-minune
oală-minune substantiv feminin