Definiția cu ID-ul 444890:
el (-ei), pron. – Pronume personal de
pers. 3,
sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. –
Mr. el,
megl. ĭel,
istr. ĭe.
Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus;
cf. it. el, ello, egli,
fr. il,
sp.,
port. él. –
Gen. lui < ĭlluĭ (
pl. lor < ĭllōrum),
dat. îi < ĭllĭ (
pl. le < ĭllis),
acuz. l < ĭllum,
nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca
art. propriu al
gen. la nume proprii (
vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane.
Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
O.n.u.d.i dex online | sinonim
O.n.u.d.i definitie