OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțețí vb. IV.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Și în forma oțețit; despre vinuri) Prefăcut, transformat (sau pe cale de a se transforma) în oțet; înăcrit; acru. (Cu pronunțare regională) L-a găsit in crîșmă, bîndvin oțățit. POPA, V. 259. 2. Fig. Supărat, mînios, iritat, neprietenos. Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. – Variantă: (regional) oțețít, -ă adj.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă

oțetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetésc, imperf. 3 sg. oțeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeteáscă

OȚETÍ vb. v. acri.

OȚETÍT adj. v. acrit.

A SE OȚETÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.

OȚETI vb. a (se) acri, a (se) înăcri. (Vinul s-a ~.)

OȚETIT adj. acrit, acru, înăcrit, (înv. și reg.) oțetos. (Vin ~.)