OȚĂRẤT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărít, -ă, oțerít, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚERÍ vb. IV v. oțărî.

OȚERÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRẤT, -Ă, oțărâți, -te, adj. (Pop.) Mânios, furios. ♦ Morocănos, posomorât; supărat. [Var.: oțărít, -ă, oțerít, -ă adj.] – V. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚERÍ vb. IV v. oțărî.

OȚERÍT, -Ă adj. v. oțărât.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÍT, -Ă adj. v. oțărît.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțărí (NEGRUZZI, S. I 120), oțerí (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

OȚĂRÎ́T, -Ă, oțărîți, -te, adj. 1. Supărat, mînios, furios. Logofeteasa și-a arătat în pridvor obrazul oțărît. SADOVEANU, N. P. 41. Pe figura lui veșnic oțărîtă se vede un dispreț, un dezgust de toate cele. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. 2. Morocănos, înăcrit. (În forma oțărit) Pintea era om oțărit. SLAVICI, N. II 130. ◊ (Adverbial) Dădu să cîrmească... pe ulița cu pricina, îndesîndu-și pălăria pe dunga dintre sprîncene mai oțărît încruntată. C. PETRESCU, A. R. 11. – Variante: oțărít, -ă, oțerít, -ă (ALECSANDRI, P. III 260) adj.

OȚERÍ vb. IV v. oțărí.

OȚERÍT, -Ă adj v. oțărît.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

!oțărî́ (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărắște, imperf. 3 sg. se oțărá, perf. s. 3 sg. se oțărî́, 3 pl. se oțărấră; conj. prez. 3 să se oțăráscă; ger. oțărấndu-se; part. oțărất

oțărî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțărá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțăráscă

OȚĂRÂT adj. v. furios, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit.

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

oțerí (oțerésc, oțerít), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinții. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oțărî, oțări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-și arăta colții” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuți” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oțerime, s. f. (Mold., dezgust); oțeros, adj. (Mold., înv., groaznic).

A SE OȚĂRÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărit a. Mold. fioros: cumplita vijelie care suflă oțărit AL.

oțărắsc, a -î́ v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

oțărî́t, -ă adj. Plin de oțărîre, care provoacă oțărîre (vechĭ). Adv. Cu oțărîre, violent: vîntu suflă oțărît.

oțerésc, V. oțărăsc.

oțărî vb. v. AMĂRÎ. CUTREMURA. INDISPUNE. ÎNCRÎNCENA. ÎNDURERA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNFURIA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. ÎNTRISTA. MÎHNI. MÎNIA. NECĂJI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. SUPĂRA. TREMURA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZGUDUI.

oțărît adj. v. FURIOS. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT.