oțelire definitie

2 intrări

22 definiții pentru oțelire

OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel.
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli.
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din oțel.
OȚELÍRE, oțeliri, s. f. Acțiunea de a (se) oțeli și rezultatul ei; fortificare, călire. – V. oțeli.
OȚELÍ, oțelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea suprafeței unei piese metalice prin călire; a căli1 Cînd merge să vîneze ursul, el își oțelește vîrful lancei. ODOBESCU, S. III 75. ♦ A îmbrăca, a căptuși (un obiect) cu oțel. ♦ A mări duritatea unei piese prin cimentare. 2. Tranz. Fig. A întări, a fortifica, a căli1 (2). Moldo-romînii aveau la început sau a urma tradițiilor pămîntești, sau a oțeli literatura in prefacerile politicești întîmplate la 1821. RUSSO, O. 63. ◊ Refl. Clasa muncitoare s-a oțelit în lupta dusă împotriva exploatatorilor. 3. Refl. Fig. (Regional) A se ameți cu băutură, a se îmbăta. Umbla plosca de la unul la altul... pînă ce să oțeliră ca tunul. RETEGANUL, P. III 59.
OȚELÍRE s. f. Acțiunea de a (se) oțeli; călire, fortificare. Istoria făuririi și oțelirii P.C.U.S. este istoria luptei necruțătoare desfășurate de Lenin și bolșevicii uniți în jurul său împotriva oportunismului. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 37.
oțelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
oțelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeleáscă
oțelíre s. f., g.-d. art. oțelírii; pl. oțelíri
OȚELÍ vb. 1. v. căli. 2. a căli, (reg.) a pânzui. (A ~ tăișul unui instrument metalic.)
OȚELÍ vb. v. ameți, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.
OȚELÍRE s. (TEHN.) călire, călit, (pop.) iuțire. (~ fierului.)
OȚELÍRE s. v. fortificare, întărire.
A OȚELÍ ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur și rezistent supunând unei operații consecutive de încălzire puternică și de răcire bruscă; a căli. 2) A face să se oțelească. /Din oțel
A SE OȚELÍ mă ~ésc intranz. A deveni puternic și rezistent (prin adaptarea la diverse greutăți); a se căli. /Din oțel
oțelì v. 1. a muia oțelul sau fierul roșu în apă spre a se face mai tare; 2. fig. a întări; 3. fam. a se îmbăta.
oțelésc v. tr. (d. oțel; ceh. oceliti, d. ocel, oțel). Prefac feru în oțel călindu-l. Lipesc oțel la fer: oțelesc o sabie. Fig. Întăresc: îmĭ oțelesc inima și brațu pentru apărarea patriiĭ. V. refl. Mă întăresc: mă oțelesc în luptă. Iron. Beaŭ vin, trag la măsea.
oțeli vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FORTIFICA. ÎMBĂTA. ÎNTĂRI. TURMENTA.
OȚELI vb. (TEHN.) 1. a căli, (pop) a iuți. (A ~ oțelul.) 2. a căli, (reg.) a pînzui. (A ~ tăișul unui instrument metalic.)
OȚELIRE s. (TEHN.) călire, călit, (pop.) iuțire. (~ fierului.)
oțelire s. v. FORTIFICARE. ÎNTĂRIRE.

oțelire dex

Intrare: oțeli
oțeli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: oțelire
oțelire substantiv feminin