14 definiții pentru oțelea
OȚELÍ, oțelesc,
vb. IV.
1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire.
2. Tranz. și
refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli.
3. Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din
oțel. OȚELÍ, oțelesc,
vb. IV.
1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire.
2. Tranz. și
refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli.
3. Refl. (
Reg.) A se ameți de băutură, a se îmbăta. – Din
oțel. OȚELÍ, oțelesc,
vb. IV.
1. Tranz. A mări duritatea suprafeței unei piese metalice prin călire; a căli1 Cînd merge să vîneze ursul, el își oțelește vîrful lancei. ODOBESCU, S. III 75. ♦ A îmbrăca, a căptuși (un obiect) cu oțel. ♦ A mări duritatea unei piese prin cimentare.
2. Tranz. Fig. A întări, a fortifica, a căli1 (
2). Moldo-romînii aveau la început sau a urma tradițiilor pămîntești, sau a oțeli literatura in prefacerile politicești întîmplate la 1821. RUSSO, O. 63. ◊
Refl. Clasa muncitoare s-a oțelit în lupta dusă împotriva exploatatorilor.
3. Refl. Fig. (Regional) A se ameți cu băutură, a se îmbăta. Umbla plosca de la unul la altul... pînă ce să oțeliră ca tunul. RETEGANUL, P. III 59.
oțelí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. oțelésc,
imperf. 3
sg. oțeleá;
conj. prez. 3 să oțeleáscă
oțelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțelésc, imperf. 3 sg. oțeleá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeleáscă OȚELÍ vb. 1. v. căli. 2. a căli, (reg.) a pânzui. (A ~ tăișul unui instrument metalic.) OȚELÍ vb. v. ameți, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta. A OȚELÍ ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur și rezistent supunând unei operații consecutive de încălzire puternică și de răcire bruscă; a căli. 2) A face să se oțelească. /Din oțel A SE OȚELÍ mă ~ésc intranz. A deveni puternic și rezistent (prin adaptarea la diverse greutăți); a se căli. /Din oțel oțelì v.
1. a muia oțelul sau fierul roșu în apă spre a se face mai tare;
2. fig. a întări;
3. fam. a se îmbăta.
oțelésc v. tr. (d. oțel; ceh. oceliti, d. ocel, oțel). Prefac feru în oțel călindu-l. Lipesc oțel la fer: oțelesc o sabie. Fig. Întăresc: îmĭ oțelesc inima și brațu pentru apărarea patriiĭ. V. refl. Mă întăresc: mă oțelesc în luptă. Iron. Beaŭ vin, trag la măsea.
oțeli vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FORTIFICA. ÎMBĂTA. ÎNTĂRI. TURMENTA. OȚELI vb. (TEHN.) 1. a căli, (pop) a iuți. (A ~ oțelul.) 2. a căli, (reg.) a pînzui. (A ~ tăișul unui instrument metalic.) OȚELEA, Cornel (n. 1940, București), handbalist român. Component al echipei României de trei ori campioană mondială (1961, 1964 și 1970 singurul jucător din lume deținător a trei titluri mondiale) și o dată medaliată cu bronz (1967). Oțelea dex online | sinonim
Oțelea definitie
Intrare: oțeli
oțeli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a