oțele definitie

2 intrări

9 definiții pentru oțele

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ.
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
OȚÉL, (2) oțeluri și (3, 4) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu maximum 1,75%carbon, eventual și cu alte metale sau metaloizi, întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea, elasticitatea lui. Omul săltă arma de oțel oxidat in palmă. C. PETRESCU, C. V. 286. Scoase... din traistă-i un cuțit de oțel. COȘBUC, P. I 231. Am o cățea cu dinții de oțel, și de i-oi da drumul, te face mii și fărîme. CREANGĂ, P. 90. Oțel-balot = bandă de oțel laminat, de secțiune dreptunghiulară, cu lățimea și grosimea de obicei standardizată; se folosește la confecționarea cercurilor de butoaie, la ambalarea lăzilor etc. Oțel-beton = oțel în formă de bare rotunde, folosit la armăturile elementelor de construcție din beton armat, (în metafore și comparații) Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adîncă. MACEDONSKI, O. I 145. Prometheus va ști să puie in fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. 2. (Numai la pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj (uneori și din alte metale). Și el e emirul și are-n tezaur oțeluri cumplite. MACEDONSKI, O. I 142. 3. (Numai la pl.) Ținte, cuie mici cu capul lat și strălucitor. Purtau... chimir cu oțele. ODOBESCU, S. I 65. 4. (Învechit, numai la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. Întinde pușca, trage oțelele și vrea să sloboadă. SBIERA, P. 229. Sătenii aduc acum puști și cer să le prefacă oțelele. I. IONESCU, M. 712. El ia pușca să mă-mpuște, Dar se-mpiedică-n podele, Pușca cade pe oțele. MARIAN, S. 5. ◊ Expr. (Rar) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în oțelele puștii = a ieși, a ajunge în bătaia puștii. Ieși afară... și te du în oțelele puștii vreunui vînător. ISPIRESCU, L. 209. (Neobișnuit) A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. Așa sîntem noi, partea femeiușcă... slabe de oțele. ALECSANDRI, T. 341. ♦ (Învechit și arhaizant, numai la pl.) Pușcă, flintă, pistol. În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. Măi voinice, voinicele... Pune mîna pe oțele. ALECSANDRI, P. II 51.
oțéle (înv.) s. n. pl.
oțéle (ținte, mecanism al puștii) s. n. pl.
OȚÉLE s. pl. v. amnar.
oțel n. 1. fier combinat cu carbon, servă la fabricarea armelor, tunurilor, cuțitelor, bricelor și instrumentelor chirurgicale; 2. pl. cocoșul cu cremenea și amnarul la o pușcă; 3. arma însăș: pune mâna pe oțele AL.; 4. fig. tărie: o inimă de aur și brațul de oțel AL. [Slav. OȚĬELŬ, (din it. ACCIALE].
oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît feru și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu unde ĭa foc cartușu’n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță.
ele s. pl. v. AMNAR.

oțele dex

Intrare: oțel (pl. -e)
oțel pl. -e substantiv neutru plural
Intrare: oțele
oțele