oștit definitie

2 intrări

12 definiții pentru oștit

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.
OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.
OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lupta, a se război, a se bate în război. Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.
oștí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 să oșteáscă
oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă
OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război.
OȘTÍT s. v. conflict, război.
A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste
oștì v. a se lupta. [V. oaste].
oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.
oști vb. v. BATE. LUPTA. RĂZBOI.
oștit s. v. CONFLICT. RĂZBOI.

oștit dex

Intrare: oști
oști verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: oștit
oștit