Dicționare ale limbii române

247 definiții pentru o C8 9Biu

el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P și: iel, ia / Pl: ei, ele / E: ml illum, illa] 1-2 Înlocuiește persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 3 (La nominativ) Înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 4 (Pfm) Soț. 5 (Pfm; îf ea) Soție. 6 (Pop; îf el; euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Șezut. 8 (La genitiv; îf lui, ei, lor; precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorința persoanei despre care se vorbește. 10 (Îae) După părerea persoanei despre care se vorbește. 11-13 (Îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbește. 14 (Îs) Ale lui (sau ale ei; sau ale lor) Proprietate a cuiva. 15 (Îas) Preocupările cuiva. 16 (Îas) Obiceiurile cuiva. 17 (Îas) Părerile cuiva. 18-19 (Îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenența. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (Îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acțiune. 26-27 (La dativ) Înlocuiește numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 28-29 (La acuzativ; îf îl, l-, a, îi, i, le) Înlocuiește numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 30-31 (Îlav) Ei între (ori, reg, ei în de) ei (sau ei în de eiși, sau, reg, ele în de ele) Între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele) Așa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu. corectată
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
O5 adj. nehot. v. un2.
O1 o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [Pl. și: (1, n.) o-uri]
O3 art. nehot. v. un.
O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VROÍ vb. IV v. vrea.
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
O5 adj. nehot. V. un.
O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
O3 art. nehot. V. un.
O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea că văd un Platon. ♦ (Dă valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VROÍ vb. IV v. vrea.[1]
EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, vi1 495. ◊ (Uneori pe lîngă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ Expr. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut,indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, o i 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrîgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele.
O5 pron. pers. v. el.
O4 num. nehot. v. un.
O1 s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală rotunjită, mijlocie ca deschidere, din seria posterioară.
O2 art. nehot. v. un.
O3 interj. 1. Exclamație, adesea emfatică, folosită mai ales în invocații și apostrofări, înaintea unui vocativ. V. o f. Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. N-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! OBOBESCU, S. III 9. O! blîndă, mult duioasă și tainică lumină! în veci printre stelute te cată al meu dor. ALECSANDRI, B. I 119. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive ca: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc. O, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. O! cum fulgeră de strașnici NEGRUZZI, S. I 58. O, cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare. ALEXANDRESCU, M. 87.
OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, fără miros, care reprezintă aproximativ o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină.
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care-l determină denumește obiectul în discuție, fără să dea o nuanță deosebită noțiunii) Colo jos, pe mlaștină, S-a-ntîlnit un pui de cioară C-un bîtlan de baștină. TOPÎRCEANU, B. 46. A fost odată un împărat... ISPIRESCU, L 1. Alege-ți un cal din herghelie, care-i vrea tu. CREANGĂ, P. 185. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici. EMINESCU, O. I 88. De-aș avea o puiculiță Cu flori galbine-n cosiță. ALECSANDRI, P. A. 35. ◊ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decît un nume adunat pe-o carte. ARGHEZI, V. 9. I-a cuprins o jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I 228. Deodată îl apucă un dor de tată-său. ISPIRESCU, L. 8. O moarte se vestea în ochii ei. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ (Dă sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă. GHEREA, ST. CR. I 251. ♦ (Înaintea unui nume propriu redă o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț... mi se părea că văd un Platon, un Aristotel. NEGRUZZI, S. I 6. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. unui, unei, gen.-dat. pl. unor.
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și griul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.
VROÍ vb. IV v. voi.
O1 s. m. invar. A șaptesprezecea[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.[1]
O2 art. nehot. v. un.
O3 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.
!Domnía Lui loc. pr., g.-d. Domníei Lui; pl. Domníile Lor
ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
i-a pr. + vb. aux. (i-a dat)
i-ar pr. + v.b aux. (i-ar da)
i-au pr. + vb. aux. (i-au dat)
i-e pr. + vb. (i-e frig)
i-i1 pr. + pr. (banii i-i dau)
i-i2 (reg.) pr. + vb. (i-i frig)
îi1 pr. v. ea, el
l-, -l, -l- v. el
l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)
l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)
l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)
le-, -le, -le- v. el, ea
le-o1 pr. + vb. aux. (le-o da)
le-o2 pr. + pr. (le-o dă)
li, li-, -li- v. ea, el
lor v. ea, el
lui2 pr. v. el
lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)
mi-i pr. + pr. (mi-i dă)
n-o1 adv. + pr. (n-o cunoaște)
ne-o2 pr. + pr. (ne-o dă)
*nu-l adv. + pr. (nu-l văd)
o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
o4 adj. pr. v. un1
o6 num. v. un3
o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri
o2 (sunet) s. m., pl. o
o5 art. v. un2
o3 interj.
oxigén s. n.; simb O
s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă)
s-o2 pr. + vb. aux. (s-o duce)
sale3 / a sále v. său1/ al său
și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)
și-l2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-l închipuie)
și-o2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-o închipuie)
un3 num. m., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei (am un frate, nu doi)
un1 adj., pr. m., g.-d. únui, pl. únii; f. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor (caut pe un profesor, nu pe altul)
un2 art. m., g.-d. únui, f. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor (este un laș)
v-o1 pr. + pr. (v-o dă)
va2 vb. v. vrea2
voi3 v. vrea2.
vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)
Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvață), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-
el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.
Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor
Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
O, o s. m. invar.
oxigén s. n., simb. O
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.
un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei
un art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor
un adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.
EA pron. dânsa, dumneaei. (~ ce zice?)
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)
O interj. v. of.
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
OXIGÉN s.n. Corp simplu, gazos, inodor și incolor, care se găsește în proporție de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naște].
OXIGÉN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)
eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. ele < ĭllae, gen. ei < ĭllaei (pl. lor < ĭllorum), acuz. o < *eaua < ĭllam. Cf. el, iele.
el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. lui < ĭlluĭ (pl. lor < ĭllōrum), dat. îi < ĭllĭ (pl. le < ĭllis), acuz. l < ĭllum, nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.
un num.1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum. – Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnă „unicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s. f. (unire); unire, s. f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s. m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s. f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s. f. (sculă; utilaj), pare să fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s. n., din fr. unisson; unitate, s. f., din fr. unité; uniune, s. f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.
vreá (vreáu, vrut), vb.1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.
EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa
O interj. 1) (se folosește, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulțumire etc.). 2) (se folosește în invocații și apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.
OXIGÉN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene
UN o (niște) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul și cazul acestuia și îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraș. O școală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieșu. /<lat. unus, una
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883).
el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].
o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
O m. a 15-a literă a alfabetului.
o! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!
oxigen n. gaz simplu, incolor și inodor, care intră în compozițiunea aerului și a apei, și întreține combustiunea.
sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi in sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].
Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.
un n. 1. cel dintâiu dintre toate numerele: 2. cifră ce arată pe unu. [Lat. UNUS]. ║ a. 1. simplu, care nu admite pluralitate; 2. singur, care nu e niciodată contrar sieș: adevărul este totdeauna unul; unul și unul, ales dintre mulți, eminent; unul și jumătate, fig. șiret, viclean. ║ pr. nehotărît: un om.
Valul lui Traian m. V. Troian.
vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].
1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac’ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
pron. Greșit scris îld. ĭa = dînsa.
ea..., greșit scris îld. ĭa...
el, V. ĭel.
2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica.
2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
1) ĭa, pron. f. de la ĭel, pl. ĭele, gen. al ĭeĭ. – Greșit scris ea. V. ĭel.
ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă lor, Doamne!
1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i.
îl, V. -l și l-.
î́șĭ, V. și (pron.)
-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals ’l.
le (vechĭ și ), pron. personal neaccentuat la dativ m. și f. pl. și la ac. f. pl. (de aceĭașĭ orig. cu el și lor, și anume d. lat. ĭllos, ĭllas). Lor: le-am dat și lor ceva. Pe ele: le-am văzut pe ele.
lu, V. ĭel.
luĭ, V. ĭel.
4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa”, care, pin disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s’a redus la ă: rugatu ă am s’a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s’a redus la o și s’a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las’o (din lasă-o), bate-o, n’o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
1) o m. A cin-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin și care, cînd n’are accent, reprezentă un sunet vecin cu ă (de ex., nămol și nomol) saŭ cu u (marmură și marmoră).
2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.
ohó și ohohó și (ob.) o! ho! și o! hohó! interj. care arată siguranța, nepăsarea saŭ ironia: Nu veĭ pleca. – O, ho! Ba plec! – El nu se teme. – O, hoho! Vaĭ de capu luĭ!
2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).
2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).
1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.
*oxigén n. (d. vgr. oxýs, acru, și gennáo, nasc). Chim. Un corp simplu gazos bivalent care formează partea respirabilă a aeruluĭ, favorizînd arderea. N’are gust, nicĭ coloare, nicĭ miros. E de doŭă felurĭ: oxigenu ordinar, cu 2 atomĭ în moléculă, și ozonu, cu 3 atomĭ în moleculă. E elementu cel maĭ răspîndit din natură, formînd a cincea parte din aeru atmosferic, cum a demonstrat maĭ întîĭ Lavoisier. Se combină cu cele maĭ multe corpurĭ simple, maĭ ales cu idrogenu, cu care formează apa, dintr’a căreĭ greutate 8/9 îs oxigen. Se crede că jumătate din globu terestru e compusă din oxigen. Fără el, nu se poate produce nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea. A fost studiat de Pristley, Scheele (Suedez), Lavoisier, ĭar Pictet și Cailletet l-aŭ lichefăcut la -140° supt 300 de atmosfere. Ferbe la -181° și are o densitate de 1,10563. E întrebuințat în industrie la o mulțime de preparațiunĭ (acid sulfuric, alb de zinc ș. a.); căldura pe care o dezvoltă combinîndu-se cu idrogenu e utilizată în suflătoru luĭ Deville și în lampa luĭ Drummond. E întrebuințat și în medicină.
1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.
șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ.
un, o (izolat. únu, úna) num. (lat. ûnus, it. sp. uno, pv. fr. un, pg. um. O vine din *ună). Maĭ puțin de cît doĭ, fără păreche, simplu, singur, unic: un franc, un singur franc, o liră, dă-mĭ și mie una, adevăru e unu, era una (unică) la părințĭ. Întîĭu (la numerotare): pagina unu, la ceasu unu, la ora unu. S. m. Cifra care arată acest număr: un unu, doĭ unu saŭ doĭ de unu. Art. nehotărît. A venit un om, o femeĭe, inu e o plantă. Unu și unu saŭ tot unu și unu, fiecare în parte plin de merite: acest om are patru fiĭ tot unu și unu, soldațĭ unu și unu. A fi unu și jumătate (fam.), a fi priceput, șiret, viclean: era un pungaș și jumătate. Una... alta, un lucru, alt lucru: una e să fiĭ bogat, și alta să fiĭ fericit. A trage (saŭ a da) cuĭva una, a-ĭ aplica o lovitură: calu îĭ trase lupuluĭ una cu copita, cînd țĭ-oĭ da una (subînț. aĭ să te astîmperĭ). A nu avea nicĭ de unele (VR. 1925, 11-12, 317), a nu avea cele necesare. Una-doŭă... cutare, se zice cînd unu nu face saŭ nu vorbește de cît despre un singur lucru, care-ĭ place: bețivu... una-doŭă... rachiŭ! Nu cu una, cu doŭă, nu ușor, nu fără dificultate: nu-l poțĭ convinge cu una, cu doŭă. Nicĭ una, nicĭ doŭă, fără multă vorbă, fără alte formalitățĭ; nicĭ una, nicĭ doŭă, gardistu îl duse la poliție. Una ca asta, asemenea lucru: n’am maĭ auzit una ca asta. Pînă una alta, pînă să ajungem la timpu cela, pînă atuncĭ: pînă una alta, ĭa să bem un ceaĭ! Toțĭ pînă la unu, toțĭ fără excepțiune. Știĭ una știĭ ce gîndesc eŭ? Una adv. Împreună unit: provinciile Româniiĭ eraŭ odată despărțite, dar acuma-s una. A fi una cu cineva, a te face una cu cineva, a te uni cu el. A o ține una, a nu vorbi de cît de lucru cela: acesta o ține una că vrea să plece. Într’una, mereŭ: a ploŭat într’una. Tot una, 1. acelașĭ lucru: tot una e dacă te ploŭă orĭ dacă cazĭ în apă; 2. murdar așa în cît nu se maĭ distinge ce-a fost: căzuse în șanț, și, cînd s’a sculat, era tot una de noroĭ; m’am făcut tot una de făină. – În est on (dar izolat tot unu): on om.
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.
veĭ, V. voĭ 1.
vețĭ, V. voĭ 1.
2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).
2) vom, V. voĭ 2.
vor, V. voĭ 21.[1]
2) vraŭ, V. vreaŭ.
vreŭ, V. vreaŭ.
vroĭ, V. vreaŭ.
EL pron. dînsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)
O interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce rău mă doare!)
ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.
VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)
Aea (sau Ea) 1. Nimfă urmărită de zeul apei, Phasis, și metamorfozată într-o insulă, cu același nume. 2. Cetatea de scaun a lui Aeetes, regele Colchidei.
INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.
INSTALAȚIA DE OXIGEN ansamblu tehnic care furnizează oxigen gazos la cererea echipajului și automat sau comandat pentru pasagerii cabinei în cazul dezetanșeizării cabinei. Instalația de oxigen poate fi utilizată n scopuri terapeutice pentru un număr limitat de pasageri.
MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.
O 1. În notația (III) alfabetică din sec. 10-11, O. desemnează în mod excepțional ori pe sol acut, ori pe si bemol acut. 2. În tonarele medievale, semn pentru al 4-lea mod (I, 3) bis. 3. Interjecție cu care încep unele cântări greg.*, în special marile antifoane* din slujba ultimelor șapte vecernii* dinaintea Crăciunului (lat. Antiphonae maiores; fr. antiennes O; germ. O.-Antiphonen). 4. În formă de cerc (O), simbolizează timpul triplu obținut prin divizarea notei brevis [v. breve (2)] în trei (tempus perfectum). V. musica mensurata. 5. Point vide O (fr. „punct”), în notația sec. 14, folosit alături de o semibrevis*. V. zero.
o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O, mie, vărucule!” (Brediceanu, 1957: 171). – Onomatopee (DEX, MDA).
o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok, 1923: 187). – Din ori (MDA).
o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.
o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok 1923: 187).
ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.
AUTOS EPHA (Aὑτός ἔφα) (gr.) el însuși a spus – Formulă utilizată de discipolii lui Pitagora pentru a pune capăt unei dispute. Argument fără replică. V. și Ipse (magister) dixit.
AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.
DINTR-UN LEMN, Mănăstirea ~, mănăstire de maici, în com. Frâncești (jud. Vâlcea). Biserica Nașterea Maicii Domnului, ctitorită în 1634-1635 de Preda Brâncoveanu, cu adăugiri din 1684 și 1715, a fost zidită pe locul unui schit construit, în sec. 16, cu lemnul provenit dintr-un singur stejar. Picturi murale interioare (sec. 17-18). În apropierea incintei se află o biserică de lemn (sec. 19).
EA, divinitate asiro-babiloniană. Zeu al înțelepciunii, patron al apelor pământene și subpământene. Una dintre cele trei divinități supreme, alături de Anu și Enil.
EL CANO (ELCANO, DEL CANO), Juan Sebastián (c. 1476-1526), navigator spaniol. A participat la prima expediție maritimă în jurul lumii, inițiată și condusă de Magellan (1519-1522), pe care a continuat-o după moartea acestuia, fiind, de fapt, primul care a încheiat înconjurul Pământului.
EL FERROL DEL CAUDILLO (EL FERROL) [del caudiλo], oraș în NV Spaniei (Galicia), pe țărmul Oc. Atlantic; 86,3 mii loc. (1990). Port militar. Constr. și reparații navale. Prelucr. metalelor și a lemnului; produse chimice; conserve de pește.
EL PASO [el pæsou], oraș în SE S.U.A. (Texas), port pe Rio Grande; 650 mii loc. (1991, cu suburbiile). Aeroport internațional. Metalurgia cuprului, prelucr. petrolului, conf., ind. alim. (carne). Centru comercial (bumbac, legume și fructe). Turism. Universitate.
GISEH (EL GÂZA, AL-JῙZAH) [el ghízəl], oraș în Egipt, pe Nil, în apropiere de Cairo; 2,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Important centru de comunicații și comercial. Fabrici de țigarete, încălț., băuturi. În apropiere se află vestitul complex de monumente antice: piramidele lui Kheops, Khefren, Mykerinos și Marele Sfinx. Turism.
GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.
GRECO, El ~ (Domenikos Theotokúpulos, zis ~) (1541-1614), pictor spaniol de origine greacă. A studiat în Italia. Influențat mai ales de Tintoretto. În 1577 s-a stabilit în Spania, la Toledo. Sub înrâurirea artei bizantine și a misticismului Contrareformei, se depărtează de de realismul Renașterii și se apropie de preocupările formale și de spiritul manierismului. Caracteristica operelor sale este transfigurarea realului prin coloritul rece, intens și strălucitor, ritmul ascensional și expresivitatea dramatică a personajelor alungite, simțul ascuțit al observației, darul de a scruta și caracteriza în adâncime o fizionomie („Înmormântarea contelui de Orgaz”, „Sf. Mauriciu sau Martiriul celor 10.000 de tebani”, „Apostolii Petru și Pavel”, „Laocoon”, „Adorația păstorilor”, „Logodna fecioarei” – ultimele două aflate în Muzeul Național de Artă al României).
HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.
HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.
HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.
IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.
ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.
JÉRID sau CHOTT EL-DJERID, depresiune în partea central-vestică a Tunisiei, la marginea Saharei, la 16 m alt.; 4,9 mii km2; lungime: 120 km; lățime: 60 km. În timpul ploilor de iarnă se transformă într-un lac sărat, iar în anotimpul secetos seacă. Izv. subterane alimentează oaza Tozeur, unde se cultivă curmali, legume și se cresc ovine.
LACUL LUI BABAN v. Gura Caliței.
MINYA, EL ~, oraș în Egipt, pe dr. Nilului, la 235 km S de Cairo; 208 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. zahărului și a bumbacului. Piață agricolă. Centru turistic. Muzeu arheologic.
NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.
O3 pron. pers. v. el.
O6, simbol chimic pentru oxigen.
O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). 2. (LOG.) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă. V. pătratul logic.
O2 art. nehot. v. un.
O5 interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.
O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI (Halima), culegere de basme populare arabe, cuprinzând elemente de origine indopersană, ebraică, egipteană („Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Sindbad Marinarul”), alcătuită în jurul anului 1100. Prin conținutul de idei, prin gustul rafinat pentru artă și fast, prin înțelepciunea populară, culegere reprezintă o oglindă a vieții sociale, intelectuale și morale ale lumii arabe medievale. A fost răspândită în Europa, la începutul sec. 18, prin intermediul unei adaptări libere în limba franceză datorate lui Antoine Galland.
O MIE ȘI UNA DE ZILE, culegere de basme alcătuită de Petit de la Croix după un ciclu de povești persane și publicată între 1710 și 1712. V. halima.
O’7, particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”.
OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).
OXIGÉN (< fr.; {s} oxi- + gr. gennaein „a produce”; lat. oxygenium) s. n. Element chimic (O; nr. at. 8, m. at. 15,999, gr. sp. 1,429 (gaz), p. t. -218,9°C, p. f. -182,96°C). În stare liberă se cunosc două forme alotropice: O2 (oxigen obișnuit) și O3 (ozon). O2 este un gaz incolor, inodor, insipid, care, în volume, formează o cincime (21%) din aerul atmosferic. Este cel mai răspândit element din natură, intrând în compoziția apei, a rocilor, a mineralelor, țesuturilor animale și vegetale, a compușilor organici și anorganici. Se combină cu toate elementele chimice, exceptând gazele inerte, formând oxizi, fiind cel mai activ nemetal (după fluor); cu hidrogenul formează apa. Funcționează în combinații în starea de valență doi. O. are un rol important în respirația organismelor vii (întreține viața) și în combustie. Se obține industrial prin distilarea aerului lichid și prin electroliza apei, iar în laborator prin descompunerea termică a unor combinații. Se întrebuințează la fabricarea a numeroși compuși chimici (acid sulfuric, acid azotic etc.), în flacăra oxihidrică și oxiacetilenică, în aparatele de respirație ale scafandrilor, în medicină la întreținerea respirației; în stare lichidă este component al combustibilului rachetelor. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1772 și, independent, de J. Priestley în 1774.
PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.
PEȘTERA LUI EPURAN, peșteră în pod. Mehedinți, situată pe pârâul Ponorăț, la 425 m alt., în raza com. Cireșu, jud. Mehedinți. Lungimea galeriilor: 3.604 m. Descoperită și explorată în 1964. Este o peșteră ramificată și meandrată, cu galerii dispuse pe două niveluri (superior – fosil și inferior – activ) care intersectează nenumărate săli. Conține bogate și variate concrețiuni, cristale albe de calcit, stalagmite, stalactite, blocuri de prăbușire etc. Monument al naturii. Greu accesibilă.
PEȘTERA LUI PAHOMIE v. Polovragi.
PRAVILA LUI VASILE LUPU, culegere de norme de drept civil, vamal, fiscal și economic, cunoscută și sub numele de „Carte românească de învățătură”, primul cod de legi tipărit în limba română, care apare la Iași în 1646. Are ca principale izvoare o serie de norme ale legislației bizantine din sec. 7-8 (ex. legea agricolă și tratatul de drept penal al juristului italian Prospero Farisiacci, 1554-1618).
QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.
SALVADOR, El ~ v. El Salvador.
SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.
SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.
SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.
SLOBOZIA LUI IANACHE v. Slobozia (1).
STANS PEDE IN UNO (lat.) stând într-un picior – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 10. În grabă, pe nepregătite, superficial. Variantă: „Stante pede” („În picioare”).
TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.
TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.
UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.
Dintr-un lemn, m-re. în com. Frâncești (jud. Vâlcea), care, potrivit tradiției, ar fi fost precedată de un mic schit construit dintr-un stejar uriaș în sec. 16. Bis. actuală a fost zidită de Matei Basarab (1635-1636), pridvorul cu coloane de piatră decorate cu stalactite fiind adăugat de Ștefan Cantacuzino (1715). Lângă m-re se află o frumoasă bisericuță de lemn (sec. 18-19).
Unul născut s. m. Atribut care se dă lui Dumnezeu-Fiul, fixat în Simbolul de credință.
a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.
a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.
a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.
a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.
a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat.
c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!
O de Gârleni expr. parfum sau colonie marca Guerlain.
PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.
pentru unii mumă, pentru alții ciumă expr. (pop.) care este părtinitor în relațiile cu oamenii.
tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi!
un oarecare expr. (peior.) un om fără / lipsit de importanță.
una mare expr. 1. halbă de bere (în contrast cu țapul). 2. o sută de mililitri de băutură spirtoasă (în contrast cu cinzeaca). 3. ceașcă mare de cafea. 4. (deț.) pâră sau informație importantă furnizată gardienilor.
una mică expr. 1. țap de bere (în contrast cu halba). 2. cinzeacă de băutură spirtoasă. 3. ceașcă mică de cafea. 4. (er.) contact sexual rapid. 5. (deț.) pâră sau informație de mică importanță.

O C8 9Biu dex online | sinonim

O C8 9Biu definitie