leácă (ea dift.) f. (ngr. oligáki și oliáki, puțintel, dim. d. oligos, puțin, prefăcut în o leacă după o țîră, o bucată. Cp. și cu vsl. olĕkŭ, otŭlĕkŭ, rămășiță). Est. Puțin: o leacă de pîne, de apă; a do mi o leacă. – Se scrie ob. oleacă. V. lecuță.