NĂVRÁP, năvrapi, s. m. Pedestraș din armata neregulată a Imperiului Otoman; p. ext. năvălitor, jefuitor. – Din sl. navrapŭ „jaf”.

NĂVRÁP, năvrapi, s. m. Pedestraș din armata neregulată a Imperiului Otoman; p. ext. năvălitor, jefuitor. – Din sl. navrapŭ „jaf”.

NĂVRÁP, năvrapi, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat călare dintr-un detașament trimis în țară străină să prade; năvălitor. Călărimea boierilor a trecut cu flamurile fîlfîind la năvrapii împărăției. SADOVEANU, N. P. 12.

năvráp (nă-vrap) s. m., pl. năvrápi

năvráp s. m. (sil. -vrap), pl. năvrápi

năvráp (năvrápi), s. m. – Jefuitor, prădător. Sl. navrapŭ „pătrundere, incursiune” (Tiktin), cf. rus. navoropŭ. – Der. năvrăpi, vb. (a jefui; a se repezi, a se năpusti); năvrăpitură, s. f. (incursiune). Toate sînt cuvinte înv. (sec. XVII).

năvráp m. (vsl. navrapŭ, v. rus. [na-]voropŭ, atac tîlhăresc). Sec. 17-18. Jăfuitor.

NAVRÁP (NĂVRÁP) (< sl.) s. m. Pedestraș din armata neregulată a Imp. Otoman, p. ext. năvălitor, jefuitor.

NĂVRAP subst. „prădător”. 1. – b. (16 B IV 65; Cat); -ul t.; Năvrăp/easa t.; -ești s.; -ăscul, T. (17 A V 174; Sd XI). 2. Nevrupescul Savin, mold. 1797. 3. Cu mutarea lui p în t: Năvrat, Drag. (16 B VI 180); Navrat (ib. 194). 4. Cf. sub infl. lui nărav: Năvrav (16 B VI 2).