NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. 1. Care născocește, descoperă ceva; inventiv. Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ (Substantivat) Inventator; creator. Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89. 2. Care scornește, plăsmuiește lucruri sau vorbe neadevărate, minciuni. (Substantivat) Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430. Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.