NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. (Rar) Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. 1. Surpare, prăbușire, prăvălire; loc unde s-a produs o surpătură. Năruituri de bolovani. 2. (Concretizat) Ruină a unei construcții; surpătură, dărîmătură. Se presupune că întinderea acelei catacombe s-ar trage înlăuntrul dealului; încercarea pe la năruitură este periculoasă din cauza malului. ODOBESCU, S. II 179.

năruitúră (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. năruitúrii; pl. năruitúri

năruitúră s. f. (sil. -ru-i-), g.-d. art. năruitúrii; pl. năruitúri

NĂRUITÚRĂ s. v. ruină.

NĂRUITÚRĂ ~i f. 1) Teren năruit. 2) Construcție care s-a năruit. [Sil. -ru-i-] /a (se) nărui + suf. ~tură

năruitúră f., pl. ĭ. Loc saŭ zid năruit.

NĂRUITURĂ s. dărăpănătură, dărîmătură, paragină, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)