NĂPĂSTUITÓR, -OÁRE, năpăstuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care năpăstuiește pe cineva; asupritor; calomniator. [Pr.: -tu-i-] – Năpăstui + suf. -tor.

NĂPĂSTUITÓR, -OÁRE, năpăstuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care năpăstuiește pe cineva; asupritor; calomniator. [Pr.: -tu-i-] – Năpăstui + suf. -tor.

NĂPĂSTUITÓR, -OÁRE, năpăstuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care năpăstuiește, persecutor; p. ext. calomniator. Mulți literați romîni au făcut feluri de disertații asupra începutului și a construcției limbii noastre... Nu aveau trebuință a iscodi sofisme ca să detune pre năpăstuitorii romînilor. NEGRUZZI, S. I 267.

năpăstuitoáre (rar) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. năpăstuitoárei; pl. năpăstuitoáre

năpăstuitór (rar) (-tu-i-) s. m., pl. năpăstuitóri

năpăstuitoáre s. f., g.-d. art. năpăstuitoárei; pl. năpăstuitoáre

năpăstuitór s. m., pl. năpăstuitóri

NĂPĂSTUITÓR adj., s. v. asupritor, bârfitor, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, exploatator, împilător, opresiv, opresor, persecutor, ponegritor, prigonitor.

NĂPĂSTUITÓR ~i m. Persoană care năpăstuiește pe cineva. [Sil. -tu-i-] /a năpăstui + suf. ~tor

năpăstuitor m. cel ce năpăstuește.

năpăstuitor adj., s. v. ASUPRITOR. BÎRFITOR. CALOMNIATOR. CLEVETITOR, DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. EXPLOATATOR. ÎMPILĂTOR. OPRESIV. OPRESOR. PERSECUTOR. PONEGRITOR. PRIGONITOR.